Scurgerea vieţii nu cruţă pe nimeni

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
M-am uitat în oglindă în baie. Mi-am privit faţa atent preţ de câteva minute şi m-au întristat ridurile ce au venit peste anii mei. Pentru prima dată m-am simţit bătrân! Timpul a încrestat primele sale urme pe chipul meu. M-am îngrijorat, deşi ştiu că scurgerea vieţii nu cruţă pe nimeni.
Nu o dată mi s-a întâmplat să mi se spună că arăt cu câţiva ani mai tânăr, lucru pe care şi eu îl încredinţam când îmi inventariam potenţialul trupesc şi cel fiinţial. Sufăr de acea imaturi-tate visătoare, dar nu infantilă. Resorturile lumii sociale nu mi-au diluat încă pornirile temătoare ale sufletului.
În sfârşit, apariţia acestor riduri m-a redat cu brutalitate stoarcerii temporale, care ne toceşte simţurile ca în cele din urmă să ne restituie materiei din care am fost plămădiţi.
Moartea mi-a făcut cu ochiul, ca să n-o uit, iar eu încerc să ignor evidenţa scorojelii frunţii şi mă las purtat de frumoasa baladă a lui Ciprian Porumbescu pe care o ascult mereu atunci când scriu.
E destul de târziu, noaptea mă învăluie în timp ce scriu. Am hotărât să-mi las „ridurile sufleteşti” în cuvinte pentru a mai atenua impresiile date de întâlnirea de astă seară cu chipul meu reflectat în oglindă. Suntem spre sfârşitul lunii martie. Se apropie Paştile. Săptămâna Patimilor bate la uşă. Evidenţa lipsei de viaţă ne pregăteşte să ne arunce în braţele învierii; a via, a lege viaţa…
Sunt obsedat de dimensiunea dragostei. Aş vrea să iubesc din toate balamalele şi ramele fiinţei mele. Să-mi încredinţez pulsul inimii mele tuturor oamenilor, să le dau tot şi să le iau tot. Să nu întârzii până la 70 de ani şi abia atunci să cunosc cu adevărat iubirea.
Toate faptele mele efemere şi habitudinile cotidiene sunt formele isterice de revendicare a vieţii, de a îmbrăca haina unei presupuse responsabilităţi, pentru a ascunde intimidarea iresponsabilă şi fragilă a inimii mele.
Realizez că e timpul să plătesc tributul de somn nopţii, pentru a forţa de dimineaţă o nouă zi în aşteptarea „luminii”.
Am adormit spunând: „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
Somul este de fapt o moarte scurtă. Facem cunoştinţă cu moartea de fiecare dată când adormim. Sunt multe zile în care refuz viaţa, adică ma ascund în spatele genelor, în dulcele meu somn de dimineaţă. E o formă instinctuală de a-mi arăta dispreţul faţă de viaţă şi lume, de a-mi reprezenta angoasa existenţială.
Îmi salvez dimineţile în care sunt nevoit să mă trezesc în zori, de imperativele sociale, cu aroma şi gustul ceaiului de plante. Cel mai bun mijloc terapeutic pentru mine, de a risipi eventualele anxietăţi.
De fiecare dată încerc să mă bucur de razele de soare ce se revarsă în birou prin fereastra larg deschisă. O lumină cladă mă învăluie în aşa măsură încât îmi vine să cred că pronia divină mă binecuvântează. Parcă acest soare se străduieşte doar pentru mine. Fascicolele de lumină îmi redau lumea, bună şi bândă.
Îmi încep programul prin oraş şi deja vulgaritatea ţâşneşte din fiecare ungher de făptură umană. Pare a fi o maladie a secolului XXI.
Nu m-am considerat niciodată un manierat. Mai mult, am urât convenienţele rigide şi broşurile despre maniere. Însă, sunt un om al buneicuviinţe, o moştenire valoroasă de la părinţii mei.
Îmi dau seama că, dacă lumea se va pierde în secolul acesta, o va face din cauza acestui cancer sufletesc: sălbăticia grobiană, produs al desacralizării fără precedent în istoria civilizaţiei.
Lumea se schimbă sub simţurile noastre prea comode şi apatice ca să-i adulmece căderea, dar cum zice Sf. Scriptură: „întorcându-ţi Doamne faţa Ta către noi, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înoi faţa pământului” (Psalmul 103).
Doamne, ajută-mă să contribuim şi noi la înnoirea feţei pământului, transformând totul într-un „Rai”!

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!