După ce Guvernul a decis menţinerea interdicţiei redeschiderii şcolilor şi liceelor până la începutul noului an şcolar, Federaţia Română de Volei trebuie să ia o decizie unică în istoria ei: să suspende toate campionatele de copii şi juniori.
La 10 martie, după reunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în contextul epidemiei de coronavirus, pe site-ul FRV a fost publicat un anunţ cu titlul: „Competiţiile de copii şi juniori, suspendate până la redeschiderea şcolilor”. Prin el se comunica hotărârea FRV de suspendare a tuturor competiţiilor de copii şi juniori la volei, până la redeschiderea şcolilor, informează doarvolei.ro
Acum, având în vedere că această posibilă redeschidere va avea loc cel mai devreme în toamnă, adică atunci când ar trebui să înceapă noile campionatele de minivolei, speranţe, cadeţi şi juniori, este logic că următoarea mişcare a Federaţiei Române de Volei trebuie să fie anularea campionatelor în curs. Aceasta ar trebui făcută chiar în următoarea şedinţă a Consiliului Director al FRV, pentru a lămuri incertitudinile
şi a putea lăsa antrenorii şi cluburile să-şi facă planurile şi calculele pentru următorul campionat. Pentru că se anunţă vremuri grele şi la acest nivel, după dezastrul economic produs de pandemia de coronavirus.
Toate cele opt întreceri (4 la feminin şi 4 la masculin) îşi terminaseră sezoanele regulate şi ajunseseră înaintea meciurilor din grupele semifinale. Numai că, şi în cazul în care Ministerul Tineretului şi Sporturilor ar accepta să se reia antrenamentele (deşi e total improbabil să se întâmple asta în următoarea lună la echipele de copii şi juniori), oricum formaţiile nu ar avea unde să se pregătească, având în vedere că şcolile sunt închise. Iar majoritatea formaţiilor foloseau săli de sport din şcoli sau licee pentru antrenamente.
Dacă Federaţia ar lua această decizie logică, nu ar fi primul for sportiv din România care decide acest lucru. La 29 aprilie, Federaţia Română de Fotbal a decis încheierea tuturor competiţiilor de copii şi de juniori cu excepţia Cupei Elitelor U19, care ar trebui continuată ca să poată da reprezentanta României în Youth Champions League.