Echipa de volei CSM Bucureşti se întăreşte pentru noul sezon competiţional şi dă o adevărată lovitură pe piaţa transferurilor. După ce au reuşit să semneze prelungirea contractului cu Naoko Hashimoto – căpitanul formaţiei în campionatul trecut – şi apoi să o aducă pe An Saita în lotul pregătit de Ferhat Akbaş, tigrii au mai perfectat două mutări de top. Astfel, campioanei României s-a înţeles cu Kanami Tashiro şi Inoue Kotoe, ambele jucătoare asiatice pregătite de Akbaş la prima reprezentativă a Japoniei.
Ridicătoarea Kanami Tashiro este născută la 25 martie 1991, are 1.73 metri înălţime şi 70 de kilograme şi a participat cu naţionala ţării sale la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Inoue Kotoe, în vârstă de 28 de ani, născută la Kyoto, este una dintre cele mai bune jucătoare din lume pe postul său, libero, fiind deţinătoarea mai multor premii individuale, printre care „cel mai bun libero – la World Grand Champions Cup”, în 2017 sau ” Asian Club Championship „Best Libero”‘, în 2010.
Tehnicianul tigroaicelor, Ferhat Akbaş, s-a arătat extrem de încântat că cele două jucătoare pe care le antrenează la naţionala Japoniei vor face parte din lotul CSM Bucureşti în noul sezon.
Se anunţă un sezon infernal pentru CSM Târgovişte ECHIPA DE VOLEI A CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL BUCUREŞTI FACE ACHIZIŢII DE TOP
Date: