Se împlinesc 2504 ani de când grecii au salvat civilizaţia europeană

Ceea ce ne deosebeşte pe noi, cei din răsăritul Europei de occidentali este capacitatea vesticilor de a respecta noţiunea de civilizaţie. Mentalitatea lor este aşa de diferită încât au ajuns la un nivel care le permite să fie obiectivi şi să recunoască ce le datorează altora pentru faptul că ei, occidentalii, există azi, în cadrul unei societăţi ce le permite să fie superiori multora.
Dacă în urmă cu 2504 ani grecii nu ar fi învins în bătălia de la Marathon pe perşi, în toamna unui septembrie, astăzi nu ar mai fi existat civilizaţia europeană aşa cum o cunoaştem. Occidentul, spre deosebire de Răsărit dă dovadă de mai multă recunoştinţă faţă de grecii care, desigur nici nu ştiau atunci cum va evolua civilizaţia continentului european, prin victoria obţinută au salvat o civilizaţie din care se va naşte, dincolo de Atlantic, o alta ce este deocamdată stăpâna lumii sub aspect economic şi militar. Ne referim la tipul de civilizaţie specifică actualelor State Unite ale Americii. în urmă cu 2504 ani s-au creat toate premisele unui conflict, în realitate, economic, între greci şi persani. Desigur Occidentul are tendinţa de a compara permanent bătălia de pe câmpia Marathonului cu cea de la Valmy. Practic, dacă vom compara cele două confruntări, cea de la Marathon şi cea de la Valmy vom constata că amândouă au avut practic acelaşi efect: au determinat definitiv nu numai cursul istoriei europene dar şi cursul civilizaţiei actuale de pe Vechiul Continent. Atunci, în 1792, la Valmy, dacă armata franceză condusă de Dumouriez şi Kellerman nu ar fi învins pe cea prusacă, condusă de ducele de Brunswick, Franţa ar fi pierdut definitiv ocazia de a deveni nu numai un reper al culturii europene, dar şi ocazia de a impune un anumit mod de gândire şi de cultură care va domina Europa pentru multă vreme, influenţând prin principalul său reper, Parisul, chiar şi cultura din secolul al XlX-lea al Statelor Unite.
Dar, revenind în urmă cu 2504 ani, aşa cum deja am menţionat, atunci, pe câmpia Marathonului a avut loc în realitate prima mare confruntare militară din istoria Europei, având la bază motive economice. Din momentul în care Darius, supranumit „Regele regilor”, a constatat că cetăţile greceştia din Asia Mică încep să aibă o influenţă tot mai mare atât culturală, cât şi financiară, riscând să controleze Asia Mică în detrimentul persanilor. Au existat, în prima fază, câteva tentative paşnice de a trece cetăţile greceşti din Asia Mică sub controlul economic permanent al persanilor. Primul conflict a avut loc în anul 499 înainte de Hristos. Două dintre cetăţile greceşti din zona continentală, Atena şi Eretria nu au acceptat subordonarea faţă de persani deoarece, în felul acesta, aveau foarte mult de pierdut atât din punct de vedere comercial, cât şi financiar. Deşi se aflau în inferioritate numerică cele două cetăţi şi-au unit armatele terestre reuşind să cucerească şi să dea foc cetăţii Sardes. Bucuria a fost de scurtă durată deoarece, la Efes, trupele lui Darius au făcut praf armata celor două cetăţi greceşti. în ciuda faptului că Atena a fost învinsă, toate cetăţile greceşti din Asia Mică s-au revoltat. Pentru a-i potoli definitiv pe greci, foarte repede, în anul 494 înainte de Hristos, pentru a-i înspăimânta, Darius cucereşte Miletul şi îl rade pe de suprafaţa pământului, iar populaţia greacă a cetăţii este deportată cu forţa în Mesopotamia. Pentru a face o scurtă digresiune, trebuie să remarcăm că deportarea populaţiilor indezirabile nu este invenţia secolului al XX-lea din perioadele hitleristă şi stalin-istă, ci este o metodă foarte veche, antică, din perioada de apogeu a lmperiului Persan.
Victoria lui Darius, bucuria acestuia, speranţa sa că a reuşit să-i pună definitiv pe greci cu botul pe labe, toate acestea au fost de scurtă durată. Dar ceea ce i-a scos definitiv pe greci din sărite, ceea ce a fost un semnal de alarmă pentru ei, a fost distrugerea cetăţii Eretria care, în anul 490 înainte de Hristos a fost complet arsă de către persani iar locuitorii cetăţii care au rămas în viaţă au fost transformaţi în sclavi de către persani. Desigur, întotdeauna au existat trădători, unii dintre ei fiind chiar regi care şi-au pierdut tronul, ofticaţi pe propriul lor popor. Este cazul lui Hippias care a trecut de partea persanilor, oferindu-le acestora informaţii preţioase pentru a învinge armata grecilor. Dacă regele Darius ar fi reuşit acum 2504 ani să cucerească Atena, fără niciun fel de exagerare putem spune că n-ar mai fi apărut niciodată Imperiul Roman, iar Europa ar fi avut în prezent un alt tip de civilizaţie care ar fi purtat amprenta culturală a Imperiului Persan. Dar, între perşi şi Atena se afla câmpia Marathonului aflată la aproape 40 de kilometri nord-este de cetatea ateniană. Planul tactic şi strategic al persanilor era excelent, bazat pe informaţiile date de Hippias: ei intenţionau să-i scoată pe greci din cetate şi în paralel să atace venind dinspre mare. Conducătorul Atenei, Miltiade, nu avea la dispoziţie decât o armată constituită dn 10.000 de hopliţi şi 1.000 de plateeni. Persanii aveau la dispoziţie 20.000 de soldaţi pe care i-au plasat pe câmpia Marathonului. Confruntarea între cele două armate nu a avut loc imediat, deoarece atenienii aşteptau ajutorul spartanilor, ajutor care nu a mai venit niciodată. După câteva zile, cavaleria persană începe să fie îmbarcată pentru a ajunge la Phalera, unul din cele trei porturi ale oraşului Atena. în disperare de cauză hopliţii greci acţionează rapid şi reuşesc să înconjoare armata persană. Rapiditate şi eficienţa loviturii au fost aşa de mari încât persanii, luaţi pe nepregătite, au trebuit să cedeze. Rezultatul bătăliei de pe câmpia Marathonului a fost zdrobitor: 6.400 de persani, luaţi pe nepregătite, au fost ucişi doar de 192 de soldaţi greci. lmediat după victorie, pentru a apăra Atena, infanteria greacă a excutat un marş forţat de 8 ore, reuşind să intre în cetate şi să o apere. Ajunsă cu o oră mai târziu, flota persană nu a mai putut debarca. Oricât de modestă a părut la vremea respectivă, victoria grecilor a pus definitiv capăt ambiţiilor expansioniste ale perşilor care, în prima fază, nu doreau decât să cucerească zona continentală a Greciei, iar în caz de victorie definitivă, să ocupe şi restul Europei, în prima fază doar jumătatea sudică a continentului. Victoria de pe câmpia Marathonului a avut şi o urmare sportivă. După cum se ştie, chiar în momentul în care s-a confirmat victoria, grecii au trimis un mesager spre Atena. Acesta a străbătut în fugă cei 42 de kilometri ce separau Marathonul de Atena, a ajuns în agora şi, înainte de a se prăbuşi de epuizare, a anunţat victoria armatei greceşti. Conform tradiţiei soldatul care a adus vestea s-ar numi Philippides, tradiţie consemnată de Lucian din Samosata. După Plutarh, soldatul s-ar fi numit Euplee. Până la urmă s-a impus versiunea lui Herodot, acceptându-se numele de Philippides. Mai există încă un eveniment: înainte de a începe lupta cu persanii, atenienii au trimis spartanilor un emisar care a parcurs, pe jos, 250 de kilometri în 36 de ore. Cele două curse au stat la baza unor competiţii sportive. în 1896, când a avut loc prima ediţie a Jocurilor Olimpice, disputată în Grecia, în memoria victoriei împotriva spartanilor a fost instituită proba sportivă de maraton care şi acum însumează cei 42 de kilometri istorici. în paralel, dar cu mult mai devreme, prin tradiţie, în fiecare lună de septembrie, din 1983 are loc cursa de ultra fond ce este organizată doar între atleţii din Atena şi cei din Sparta distanţa fiind, prin tradiţie, de 250 de kilometri.
Trăgând o foarte scurtă concluzie putem spune că actuala civilizaţie de pe contientul european, dar şi cea de pe continentul american, datorează foarte mult victoriei obţinută de greci, la Marathon şi victoriei francezilor la Valmy. Dacă n-ar fi fost aceste două victorii, Europa ar fi fost, pe de o parte în întregime persană, începând cu anul 490 înainte de Hristos sau ar fi fost aproape germanizată dacă prusacii ar fi fost victorioşi în 1792.
Pe scurt, toate statele care sunt, în prezent, pe cuprisul Europei, datorează existenţa lor celor 192 de greci care au oprit cotropirea Vechiului Continent de către persani. Ar trebui ca fiecare stat din UE să comemoreze anual amintirea celor 192 de greci.