Conform regulamentul de desfăşurare a ediţiei 2016-2017 a Ligii 2, la finalul sezonului vor retrograda cinci echipe. Cum patru poziţii au fost ocupate încă dinainte de reluarea campionatului după pauza de iarnă, prin retragerile celor de la ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea şi Unirea Tărlungeni şi excluderea arădenilor de la Şoimii Pancota, lupta pentru menţinerea în ediţia viitoare a eşalonului secund s-a dat pentru evitarea ultimului loc retrogradabil.
Etapa cu numărul 33 a eşalonului secund a mai lămurit şi această problemă, după ce Metalul Reşiţa a terminat la egalitate meciul cu FC Braşov, scor 1-1, în timp ce Baloteştiul a învins Olimpia Satu Mare cu 1-0. În urma acestor rezultate, gruparea pregătită de Mihai Stoica a retrogradat matematic, în condiţiile în care Baloteştiul are un meci mai puţin jucat şi nouă puncte în plus, avans care se va mări cu încă trei ca urmare a unei victorii la „masa verde” cu Unirea Tărlungeni peste două etape. Cu 12 puncte în plus şi patru meciuri rămase efectiv de disputat de către ambele echipe, ilfovenii antrenaţi din acest an de Augustin Călin nu mai pot fi depăşiţi de Metalul Reşiţa, pentru că au şi avantajul meciurilor directe, în care au pierdut cu 2-1 şi au caştigat cu 3-1.
Se limpezesc apele în Liga a II-a JUVENTUS A PROMOVAT, REŞIŢA A RETROGRADAT
Date: