În acest weekend au avut loc partidele contând pentru returul barajului de promovare în Liga a III-a. Campioana Dâmboviţei, Gloria Corneşti nu a putut evolua în această fază a competiţiei din cauza lipsei Certificatului de Identitate Sportivă.
Rezultatele partidelor disputate până acum au fost următoarele:
Regiunea 1
23 iunie, ora 18:00
AVÂNTUL ALBEŞTI (Botoşani)
– GAUSS BACĂU 0-1 (Bacău)
Stadion: Comunal (Albeşti -Botoşani);
Arbitru: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe); Asistenţi: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamţ) şi Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamţ).
– Marcator: Ionuţ Furtună (63)
ŞOMUZ FĂLTICENI (Suceava) -FLACĂRA MUNTENII DE SUS (Vaslui) 5-0
Stadion: Tineretului (Fălticeni -Suceava);
Arbitru: Vlad Baban; Asistenţi: Ionuţ Melinte şi Andrei Diaconu (toţi din Iaşi).
– Marcatori: Eduard Bandi (11), George Neagoe (26 – pen.), Eduard Julei (51), Nicuşor Kuruc (69), Lucian Luchian (76)
ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ (Neamţ) – VICTORIA LEŢCANI (Iaşi) 3-0
Ceahlăul promovează la „masa verde”, fără să joace, fiindcă Victoria Leţcani nu are CIS şi, astfel, nici drept să participe la baraj.
Regiunea 2 23 iunie, ora 17:30 UNIREA MIRŞID (Sălaj) – STICLA ARIEŞUL TURDA (Cluj) 24 (în tur 0-6)
Stadion: Comunal (Mirşid -Sălaj);
Arbitru: Alexandru Dan Gornic (Arad); Asistenţi: Alexandru Filip şi Alin Marian Botaş (ambii din Timişoara).
– Marcatori: Ciprian Pavel (25), Raul Iliese (56) / Ştefan Silaghi (10), Marius Ionescu (14, 31), Valentin Marcu (84 – pen.)
23 iunie, ora 18:00
MINAUR BAIA MARE
(Maramureş) – CSC SÂNMARTIN 0-0 (Bihor)
Stadion: „Viorel Mateianu” (ex Dealul Florilor)(Baia Mare -Maramureş);
Arbitru: Florin Andrei; Asistenţi: Cosmin Bojan şi Balint Albu (toţi din Târgu Mureş).
ENERGIA NEGREŞTI OAŞ (Satu Mare) – ACS UNU FOTBAL CLUB GLORIA (Bistriţa-Năsăud) 0-3
Unu FC Gloria promovează la „masa verde”, fără să joace, fiindcă Energia Negreşti Oaş nu are CIS şi, astfel, nici drept să participe la baraj.
Regiunea 3
23 iunie, ora 17:30
NEMERE GHELINŢA (Covasna) – ACS SR MUNICIPAL BRAŞOV (Braşov) 0-2 (în tur 0-1)
Stadion: Comunal (Ghelinţa -Covasna);
Arbitru: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea); Asistenţi: Gheorghiţă Bălan şi Cristian Cosmescu (ambii din Piteşti).
– Marcatori: Horia Popa (17), Alin Damian (57 – pen.)
PĂLTINIŞ RĂŞINARI (Sibiu) -ACS MSE TÂRGU MUREŞ (Mureş) 3-1 (în tur 0-2)
Stadion: Comunal (Răşinari -Sibiu);
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenţi: Ioan Daniel Humita (Armeniş – Caraş Severin) şi Alexandru Ilie (Bocşa).
– Marcatori: Cosmin Cotofan
(28), Bogdan Frăţilă (43),
Bogdan Chirilă (85) / Emilian German (78)
UNIREA CRISTURU SECUIESC (Harghita) – CS OCNA MUREŞ (Alba) 0-3
CS Ocna Mureş promovează la „masa verde”, fără să joace, fiindcă Unirea Cristuru Secuiesc nu are CIS şi, astfel, nici drept să participe la baraj.
Regiunea 4
23 iunie, ora 17:30
VOINŢA LUPAC (Caraş-Severin) – CS HUNEDOARA
(Hunedoara) 1-2 (în tur 1-0)
Stadion: Voinţa (Lupac – Caraş Severin);
Arbitru: Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara); Asistenţi: Rareş Lakatos şi Bogdan Gireada (ambii din Satu Mare).
– Marcatori: Cristian Pop (89) / Iulian Tecsi (23, 67)
VIITORUL ŞIMIAN (Mehedinţi) -ACS DUMBRĂVIŢA (Timiş) 0-6 (în tur 0-5)
Stadion: „Ion Floricică” (Şimian -Mehedinţi);
Arbitru: Dragoş Piriu (Curtea de Argeş); Asistenţi: Răzvan Claudiu Tudor şi Romeo Popa (ambii din Craiova).
– Marcatori: Florin Nanu (10 -pen.), Dacian Bîrză (29), Laurenţiu Telescu (72 – pen.), Deian Pecarov (78), Raul Briciu (84), Ovidiu Oancea (90)
23 iunie, ora 18:00
CRIŞUL CHIŞINEU CRIŞ (Arad)
– PETROLUL BUSTUCHIN 4-0
(Gorj)
Stadion: Chişineu Criş (Chişineu Criş – Arad);
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenţi: Lazăr Flavius Seiche (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj) şi Zsolt Kopriva (Satu Mare).
– Marcatori: Nicolae Modan (11,
18, 53), Alin Pavel (62)
Regiunea 5
23 iunie, ora 17:30
RAPID BUZESCU (Teleorman) – FLACĂRA HOREZU (Vâlcea) 0-1 (în tur 0-8)
Stadion: Comunal (Buzescu -Teleorman);
Arbitru: Ionuţ Cătălin Ilie; Asistenţi: Alexandru Bodolan şi Silviu Goicea (toţi din Bucureşti).
– Marcator: Adrian Popa (58)
VEDIŢA COLONEŞTI (Olt) -UNIREA BASCOV (Argeş) 0-1
(în tur 1-2)
Stadion: „Mircea Stan” (Coloneşti – Olt);
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); Asistenţi: Marius Badea şi Marian Silviu Costache (ambii din Râmnicu Vâlcea).
– Marcator: Roberto Taudor (40)
FC U CRAIOVA 1948 (Dolj) –
GLORIA CORNEŞTI
(Dâmboviţa) 3-0
FC U Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu, promovează la „masa verde”, fără să joace, fiindcă Gloria Corneşti nu are CIS şi, astfel, nici drept să participe la baraj.
Regiunea 6
23 iunie, ora 17:30
CSO BRAGADIRU (Ilfov) –
ABATORUL SLOBOZIA (Ialomiţa) 4-2 (în tur 1-1)
Stadion: Parc (Bragadiru – Ilfov); Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenţi: Şerban State (Curtea de Argeş) şi Gabriel Ion Catană (Târgovişte).
– Marcatori: Armando Paraschiv (5), Daniel Fagu (38), Alexandru Ioniţă (77 – pen.), Cristian Păun
(85) / Eduard Iftinca (43), Ştefan
Matache (90+2 – pen.) 23 iunie, ora 18:00
VENUS INDEPENDENŢA
(Călăraşi) – CS BLEJOI 5-1 (Prahova)
Stadion: Venus (Independenţa -Călăraşi);
Arbitru: Eduard Ioniţă; Asistenţi: Florin Iacob şi Marian Carson (toţi din Constanţa).
– Marcatori: Csaba Borbely (32), Mircea Ştefan (55 – pen., 59, 69), Ciprian Stoica (90+2) / Adrian Vintilă (19)
23 iunie, ora 20:00
FOTBAL CLUB R BUCUREŞTI
(Bucureşti) – AFC SINGURENI
(Giurgiu) 10-1 (în tur 7-0) Stadion: „Valentin Stănescu” (Bucureşti);
Arbitru: Valentin Porumbel (Olteniţa); Asistenţi: Cristian Ionuţ Măndită (Tunari) şi Marian Istrate (Buftea).
– Marcatori: Daniel Niculae (10,
66, 84), Marian Vlada (12, 47), Petre Goge (23), Doru Bratu (45 – pen.), Andrei Dovleac (52), Vasile Maftei (74), Alexandru Burlacu (79) / Vladimir Păun (82)
Regiunea 7
23 iunie, ora 17:30
CS MEDGIDIA (Constanţa) -SPORTUL CIORĂŞTI (Vrancea) 3-0 (în tur 2-2)
Stadion: Central „Eftimie Elisei” (Medgidia – Constanţa); Arbitru: Dragoş Istrate (Bucureşti); Asistenţi: Ştefan Călăraşu (Câmpina) şi Constantin Pantilimonescu (Ploieşti).
– Marcatori: Răzvan Babu (14), David Gheorghe (21), George
Ştefan (81)
23 iunie, ora 18:00 PESCĂRUŞUL SARICHIOI JUNIOR (Tulcea) – SCM GLORIA BUZĂU 0-3 (Buzău)
Stadion: Pescăruşul (Sarichioi -Tulcea);
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); Asistenţi: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) şi Florin Liviu Burlacu (Urziceni).
– Marcatori: Andrei Cîmpeanu (5, 27), Gabriel Bobe (69 – pen.)
UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAŢI (Galaţi) – CS
FĂUREI 0-4 (Brăila)
Stadion: Oţelul (Galaţi); Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenţi: Imre-Laszlo Bucşi (Sfântu Gheorghe) şi Zsolt Biro (Belin – Covasna).
– Marcatori: Stelian Nicoliţă (12, 42), Bănel Nicoliţă (76 – pen.), Viorel Gheorghe (89)
* echipele trecute cu roşu au promovat la „masa verde” în Liga 3
SE ŞTIU PRIMELE PROMOVATE ÎN LIGA A III-A
Date: