Se va construi mall în zona UM Gara Târgovişte A fost desemnat câştigătorul licitaţiei privind constituirea dreptului de superficie asupra terenului destinat construirii

Date:

Referitor la licitaţia publică lansată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în vederea constituirii dreptului de superficie asupra unui teren situat în municipiul Târgovişte, bulevardul Regele Carol I, nr. 51, astăzi, 7 noiembrie 2017, a fost încheiată procedura specifică de constituire a dreptului de superficie.
Terenul în cauză, din zona fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, este destinat construirii unui centru comercial (mall). Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 355.200 lei. În perioada următoare, se va face comunicarea oficială către ofertantul câştigător şi se va încheia contractul de constituire a dreptului de superficie, în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de atribuire. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, consideră că această etapă este un pas important în realizarea centrului comercial în zona menţionată, o dovadă în plus a preocupării administraţiei judeţene faţă de îndeplinirea promisiunilor asumate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...