Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va încărca, începând cu 12 decembrie, cardurile pentru alimente cu 250 de lei, pentru a sprijini categoriile vulnerabile!
Beneficiarii sunt:
Persoanele cu dizabilități (handicap grav, accentuat sau mediu) cu venituri ≤ 2.210 lei
Familiile cu cel puțin 2 copii și venituri ≤ 675 lei pe membru
Familiile monoparentale cu venituri ≤ 675 lei pe membru
Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune
Pensionarii cu venituri ≤ 2.210 lei
Persoanele fără adăpost
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene:
„Ne asigurăm că sprijinul ajunge la timp pentru cei care au cea mai mare nevoie. Acești 250 de lei reprezintă un ajutor concret pentru categoriile vulnerabile, în perioada sărbătorilor.”
Măsura face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și continuă să ofere sprijin până în 2027.