Şedinţa grupului de lucru interinstitufional privind realizarea pârtiei de schi Cocora din staţiunea Peştera – Padina

Date:

Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit şedinţa grupului de lucru interinstituţional privind realizarea pârtiei de schi Cocora din staţiunea Peştera – Padina.
La întâlnire au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), arhitectul-şef al judeţului Dâmboviţa, Teodor Bâte, prorectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, prof. dr. arh. Tiberiu Florescu, reprezentanţi ai: Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Serviciului de Gospodărirea Apelor, Parcului Natural Bucegi, Romsilva, Electrica, aparatului de specialitate al CJD şi Primăriei Moroeni, dar şi proiectanţi de specialitate.
Preşedintele CJD a subliniat importanţa acestui proiect pentru judeţul Dâmboviţa şi a făcut un apel la toţi cei implicaţi să dea dovadă de responsabilitate, în derularea activităţilor de care se fac răspunzători: „Încă de la momentul primelor discuţii pe care le-am avut cu cei de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, instituţia cu cea mai mare competenţă şi expertiză academică din România, le-am cerut să nu facem acolo o staţiune kitch. Astăzi, când vorbim, avem un traseu de pârtii care trebuie să mai suporte nişte modificări. Am rugămintea la dumneavoastră, în calitate de instituţii avizatoare, să treceţi toate condiţiile de mediu care trebuie respectate, dar nu o să fiu niciodată de acord să îmi spuneţi că nu se poate – dacă vă gândiţi la dezvoltarea acestui judeţ. Avem pentru această zonă nişte obiective investiţionale. Am semnat contractele pentru Centrul Salvamont, care va trebui să intre urgent în reparaţii şi, de asemenea, după ce se va termina partea de proiectare, centrul multifuncţional care va fi edificat pe actualul amplasament de la Piciorul Babelor. De asemenea, avem în derulare investiţiile pe ceea ce înseamnă alimentarea cu energie electrică la Podul cu Florile şi protecţie a versantului de unde se rostogoleau bolovanii. Avem în faza de fişă de proiect pârtia de schi, în valoare de 15 milioane de Euro, şi o altă fişă de proiect pentru refacerea celor două tabere, în valoare de 3 milioane Euro. Lucrăm la un proiect legat de drumul alternativ de la Moroeni, DJ 714, şi vom vedea dacă vom putea obţine finanţare prin Compania Naţională de Investiţii sau Ministerul Transporturilor. Nu renunţăm la ideea de a face acolo ceea ce trebuie, dar repet, cu grijă faţă de mediu şi natură. Eu fac parte dintre aceia care consideră că nu doar administraţia publică este singurul actor în edificarea acestui concept. Trebuie să existe o abordare pluridisciplinară, cu multipli participanţi, iar aici trebuie să aibă un rol şi organizaţiile de mediu şi organizaţiile de turism, pentru că, în primul rând, acestea deservesc locaţiile din zonă şi cunosc cel mai bine necesităţile acestor areale. Vă rog pe toţi să acordaţi tot sprijinul, pentru că este un proiect de dezvoltare frumos, poate cel mai important al acestui judeţ, şi am rugămintea la dumneavoastră să înţelegem cu toţii că nu îl facem nici pentru o zi, nici pentru un mandat sau pe considerente politice. Îl facem din respect pentru dâmboviţeni, iar eu consider că Dâmboviţa are foarte multe lucruri de oferit, inclusiv din acest punct de vedere. Cred că a venit momentul ca şi acest judeţ să îşi pună resursele în valoare şi să ştie să le promoveze. Nu sunt eforturi singulare. Am întocmit o strategie de promovare şi dezvoltare turistică a judeţului, lucrăm la nişte materiale de promovare. Îmi doresc ca mediul de afaceri, reprezentat de Camera de Comerţ şi Industrie Dâmboviţa, să fie alături de noi, îmi doresc ca mediul academic să fie alături de noi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...