Organizată de Asociaţia Respiro, în parteneriat cu Primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a doua ediţie a semimaratonului a avut loc duminică dimineaţa, startul fiind programat la ora 10, din Piaţa Tricolorului. A avut loc şi o scurtă festivitate înainte de start şi, potrivit primarului Cristian Stan, au fost înscrişi peste 700 de participanţi, între care un japonez şi un irakian. Această activitate a fost organizată în scopul promovării unui stil de viaţă sănătos, unei culturi a mişcării. Totodată a constituit un bun prilej de promovare a municipiului, a obiectivelor de interes turistic din Târgovişte, având în vedere că au fost la start 260 de bucureşteni şi mulţi competitori din alte judeţe.
S-a alergat pe treseul Bulevardul Libertăţii – Calea Domnească – Aleea Coconilor – Parcul Chindia – Calea Domnească – str. Locotenent Pârvan Popescu – (la liceul Petru Cercel) Calea Câmpulung – Str. Doctor Marinoiu -str. Plutonier Diţescu Stan – str. Stelea -Bulevardul Libertăţii, cu revenire în Piaţa Tricolorului.
Cu sprijinul sponsorilor şi al partenerilor, fiecare participant a primit o medalie şi au fost oferite numeroase premii.
Semimaratonul de la Târgovişte- mijloc de promovare a unui stil de viaţă sănătos
Date: