Sunt oameni care cred că o situaţie precum este cea cauzată de COVID-19 reprezintă un prilej să unească întreaga societate şi să ne mobilizeze la fapte bune. în aceste zile, pentru toate administraţiile locale, grija pentru oameni şi pentru sănătatea acestora este primordială iar solidaritatea este cea care contează cu adevărat pentru comunităţi în astfel de momente.
în comuna dâmboviţeană Răzvad, semnalul de unitate şi solidaritate a fost dat de primarul Emanuel Spătaru, viceprimarul Ionela Şerban şi consilierii locali. Nu doar cred, ci şi fac! Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban, cunoscuţi pentru felul în care alege să se dedice oamenilor din comuna lor, au hotărât de data aceasta să îşi doneze jumătate din indemnizaţia pe o lună pentru a achiziţiona alimente ce vor fi donate oamenilor din
comună, aflaţi în impas în acestă perioadă. După ce au ales să facă asta, i-au îndemnat şi pe cei care fac parte din echipă, consilierii locali, să facă acelaşi lucru. Primarul Emanuel Spătaru speră ca acţiunea sa să fie urmată şi de alţi colegi de-ai săi din primărie sau/şi de alte persoane care au posibilitatea să facă asta.
„Vă îndemn pe toţi să fim #solidari!
Am decis să donez jumătate din indemnizaţia de primar, pe o lună, pentru locuitorii din comună care se descurcă greu cu mâncarea şi medicamentele, în această perioadă.
stămacasă #totulvafibine”, este mesajul primarului Emanuel Spătaru
în aceste momente pe care nu le-a prevăzut nimeni pentru România, nici în cele mai pesimiste scenarii, există oameni care doresc să împărtăşească tuturor convingerea că suntem mai buni şi mai puternici în eforturi comune.