In opinia senatorului Adrian Ţuţuianu (Pro România), sunt şanse bune ca moţiunea de cenzură să fie votată şi, implicit, să pice Guvernul Dăncilă:
„Există şanse mari ca acest demers să reuşească şi, undeva, până în 10-11 octombrie, acest guvern să cadă şi să intrăm într-o situaţie asemănătoare celei din 2009. În 2009 a picat Guvernul Boc, au fost desemnaţi doi candidaţi la funcţia de prim -ministru, atunci în persoana lui Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă. Primul n-a obţinut votul Parlamentului, cel de-al doilea nici n-a mai intrat în procedură parlamentară pentru că s-au terminat alegerile prezidenţiale şi toată situaţia politică a fost resetată. La fel cred că se va întâmpla şi acum.”
Adrian Ţuţuianu a vorbit şi despre strategia Pro România în eventualitatea unui succes al moţiunii, strategie menită să aducă partidul condus de Victor Ponta la guvernare, dar numai cu respectarea unor condiţii:
„În ce priveşte parlamentarii Pro România, au semnat moţiunea. Nu am fost foarte interesaţi de textul moţiunii, pentru că ceea ce ne interesează pe noi este ca această moţiune să treacă şi România să aibă un guvern mai bun. Cred că nu se poate continua cu actualul guvern şi interesul ţării cere o soluţie politică. Ce se va întâmpla după? Vom discuta cu cei din PSD, care se vor afla într-o cu totul altă situaţie decât sunt astăzi, probabil şi cu altă conducere, şi cu cei din ALDE, pentru a forma o majoritate care să propună preşedintelui un nou guvern.”
A mai completat Adrian Ţuţuianu că va fi un guvern într-o formulă restructurată, cu cel mult 17-18 ministere, cu miniştri bine pregătiţi profesional şi un program de guvernare revizuit, care să ţină cont de situaţia economică reală.
Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, despre o posibilă intrare la guvernare
Date: