Calendaristic, Botezul apelor sau Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat lisus Hristos, iar legenda spune că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului, pentru a o împiedica. În acel moment Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească apele iar diavolii sau înnecat. În mai multe localităţi dâm-boviţene se păstrează nealterate obiceiuri moştenite din străbuni unele destul de rar întâlnite în această parte a ţării. Este şi cazul satului Serdanu, comuna Lunguleţu, unde, după slujba de Bobotează, preoţii ies din biserică şi are loc Botezul Cailor. Animalele sunt gătite cu ciucuri şi harnaşamente frumoase, iar tinerii îi plimbă călare pe uliţele satului. Obiceiul simbolizează legătura puternică dintre oamenii şi animalele care le-au fost şi încă le mai sunt de folos la muncile câmpului. Botezul cailor se mai întâlneşte în Bărăgan, în Oltenia, la Băileşti şi în Prahova, la Târşor şi Pietroşani.
Tot la Serdanu, întreaga suflare a satului se strânge apoi pe malurile Dâmboviţei şi pe podul de la Cotu’ Morii, iar preoţii aruncă în apă crucea sfinţită. Tinerii cei mai curajoşi înoată să prindă crucea iar câştigătorul întrecerii este privit cu respect de ceilalţi.
Se spune că cine se spală cu apă sfinţită din râul Dâmboviţa este ferit de boli şi de rele. Tot în ziua de Bobotează la Lunguleţu se mănâncă păsat iar gospodării se cinstesc cu ţuică fiartă.
Serdanu – tradiţii deosebite de Bobotează
Date: