Structura de analiză şi prevenire a criminalităţii, alături de poliţişti de la rutieră şi din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, au vizitat patru unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Târgovişte, unde au discutat cu elevii în vederea prevenirii comportamentelor delincvente şi a victimizării acestora.
Poliţiştii, în cadrul sesiunilor de informare, au abordat diferite teme referitoare la siguranţa rutieră, siguranţa din mediul online, modalităţile de autopro-tecţie în diverse situaţii de risc, efectele negative ale consumului de substanţe interzise şi traficul de persoane, fiind adresate sfaturi adaptate vârstei.
Astfel de activităţi vor fi organizate şi în perioada următoare, prevenirea victimizării minorilor fiind o prioritate a poliţiştilor din Dâmboviţa.
Activitatea desfăşurată pe parcursul acestei zile a fost organizată în colaborare cu reprezentanţi de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa.