Sf. Grigore Palama -Învăţătorul luminii necreate

Dacă prima Duminică a Postului Mare prăznuieşte biruinţa Ortodoxiei, victoria asupra iconoclasmului şi restabilirea cultului icoanelor în Constantinopol la anul 843, cea de-a doua Duminică din Postul Mare închinată Sfântului Grigorie Palama marchează o altă biruinţă, şi anume osândirea detractorilor Sfântului Grigorie Palama şi apărarea învăţăturilor sale de către Biserică în secolul al XIV-lea. Ambele Duminici de la intrarea în Postul cel Mare sunt adevărate mărturisiri dogmatice care definesc viaţa ascetică în complexitatea ei.
Praznicul Sfântului Grigorie Palama a fost instituit odată cu canonizarea sa oficială din anul 1368. Acest praznic desăvârşeşte în chip potrivit structura Triodului, aşezându-l pe Sfântul Grigorie Palama alături Părinţii Bisericii şi marii apărători ai învăţăturii ortodoxe. Acestuia îi sunt atribuite aceleaşi calificative ca şi acelora: „sfeşnicul ortodoxiei”, „lira Duhului”, „stâlpul Bisericii”, „gura de foc a harului”, „râul Înţelepciunii”, oglinda lui Dumnezeu”. Iar scrierile sale sunt „rouă cerească, miere, pâinea îngerilor, nectar şi izvor de apă vie, scară care duce de pe pământ la cer”.
Prestigiul Sf. Grigorie Palama se conturează odată cu lupta sa împotriva umaniştilor bizantini în sec. al XIV-lea, reprezentantul cel mai de seamă al acestora fiind Varlaam de Calabria. Toţi vorbeau eronat în teoria lor despre valoarea ştiinţei sau cunoaşterii lui Dumnezeu, despre rugăciunea minţii, despre vederea luminii taborice. Sfântul Grigorie Palama le răspunde prin teologia luminii necreate, denunţând la susţinătorii mişcării intelectuale nostalgia după înţelepciunea profană, abordarea pur raţionalistă a învăţăturii patristice despre cunoaşterea lui Dumnezeu şi mai cu seamă ura ereticilor faţă de asceză şi împlinirea prescripţiilor evangheliei. Pentru Sf. Grigorie Palama şi întreaga tradiţie monahală pe care o reprezintă, asceza şi împlinirea poruncilor sunt în definitiv singura cale de a ajunge la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, adică împărtăşirea reală a trupului şi a sufletului, unite în inimă de Lumina necreată.
Biruinţa iconoclaştilor pe de o parte, şi cea a isihaştilor, în frunte cu Sf. Grigorie Palama, pe de altă parte, îşi găsesc un loc justificat la începutul Postului Mare, nu numai prin importanţa lor istorică, ci şi prin trasarea condiţiilor fără de care postul şi pocăinţa nu şi-ar atinge scopul: pătrunderea sufletului şi trupului în misterul teandric al „vieţii în Hristos”.
Pr. ionuţ Ciprian ILEANA Seminarul Teologic Sf. ioan Gură de Aur
din Târgovişte