Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu -plidă de jertfelnicie mucenicească

Pr. prof. dr. Mihai Iulian STAN
Descendent al unei însemnate şi înstărite familii boiereşti din părţile Olteniei şi care îşi trăgea numele de la Mânăstirea Brâncoveni, Constantin Brâncoveanu era înrudit cu Neagoe Basarab şi cu Matei Aga din Brâncoveni. Brâncoveanu a rămas de mic copil orfan de tată şi a crescut sub îngrijirea rudelor sale dinspre mamă, în special a stolnicului Constantin Cantacuzino, care i-a îndrumat paşii în cariera politică.
Ca tânăr boier, în anul 1681, Brâncoveanu este trimis de Ştefan Cantacuzino în diferite misiuni diplomatice în Transilvania şi la Constantinopol pentru a cere înlocuirea lui Mihai Apafi, de a pregăti împreună cu contele Caprara, ambasadorul Austriei la Poartă, ridicarea popoarelor din Balcani împotriva turcilor, de a interveni pe lângă ambasadorul austriac în favoarea românilor ortodocşi din Transilvania şi pentru eliberarea mitropolitului Sava Brancovici, care fusese întemniţat.
La 29 octombrie 1688, Şerban Cantacuzino moare şi boierii s-au întrunit la Mitropolie, unde se afla şi patriarhul Dionisie al IV-lea al Constantinopolului, pentru alegerea unui nou domn, eveniment consemnat de Cronica anonimă a domniei lui Brâncoveanu, de Cronica lui Radu Popescu, purtătorul de cuvânt al Cantacuzinilor, dar şi de logofătul Radu Greceanu. Logofătul Radu Greceanu a consemnat momentul respectiv: „Atunce clar după a răposatului Şărban Vodă petrecere, numaidecât toată boierimea ţării la mitropolie adunându-se şi sfat pentru alegere făcând, aşa cu toţii de la mic până la mare, pre acest Constantin Brâncoveanu vel logofăt de domnie au numit. Carele nefiind şi de faţă, lângă oasele lui Şărban Vodă aflându-se, şi de celea ale morţii ce trebuia grijiind, iar sfatul şi totă adunarea boierimei ce să afla la mitropolie au trimis pe Preda Brătăşanul vel pitar i Radul Golescul de l-au pohtit să meargă acolo. A carii chemări, măcar că pricina nu o ştiia, iar nici din obşte a eşi putea, fără cât a merge. Şi aşa mergând, toţi numai la un cuvânt fiind, ca să pri-imească stăpânirea ţării l-au pohtit, pentru că nu era altul obştei mai plăcut decât Măria sa, nu numai pentru multa vrednicie şi înţelepciune ce avea ci mai vârtos pentru multele blândeţe şi de bune faceri, care spre toţi încă din boierie avea şi toţi de acestea ale sale bune fapte încălziţi era; căruia dar foarte cu greu jugul stăpânirii a lua părându-i-se, în multe feli-uri s-au apărat, îndestulat fiind de tot binele şi cu fericit traiu dintru ale sale trăind.”
După cum consemnează vechea cronică, boierii ţării au ţinut cont de descendenţa voievodului şi de calităţile pe care de tânăr le avea: „Şi făcură socoteală că Constantin logofătul Brâncoveanu este de neam de al lui Matei Vodă şi are şi alte bunătăţi, blândeţi şi altele; să-l ridice pe dânsul domn, că şi om este în vârsta de va putea chivernisi domnia cum se cade, în vreme ce este ţara ocolită de oşti şi de primejdii… Şi aleseră pe Constantin logofătul Brâncoveanu să le fie domn şi ridicară cu toţii din curtea domnească şi merseră la Mitropolie, unde este obiceiul a să pune domnii şi îndată ce au sosit acolo.ziseră cu toţii: Logofete, noi cu toţii pohtim să ne fii domn! El zise: Dar ce aş vrea eu cu domnia, de vreme ce ca un domn sânt la casa mea, nu-mi trebuie să fiu! Iar ei ziseră: Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni sau răi sau nebuni să o strice, ci fii! Şi-l luară de mâini şi-l împingeau de spate.” La Mitropolie s-au adunat toată boierimea ţării, slujitorii, dar şi patriarhul Dionisie al Constantinopolului, rudă a Cantacuzinilor, mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti şi capugiul Ahmed aga. Capugiul l-a îmbrăcat cu caftanul domnesc adus de boieri, iar Mitropolitul ţării îi citi rugăciunile. Marele logofăt Constantin Brâncoveanu era acum voievodul Ţării Româneşti.
La rândul său, Antim Ivireanul preciza că noul domn „se roagă lui Dumnezeu cu căldură ca să dea putere dintru înălţimea lăcaşului său şi prea luminatului nostru domn, pe care Pronia Sa l-a ales şi l-a pus peste acest norod, ca să poată chivernisi cu înţelepciune, să ţină întreagă turma ce i s-a încredinţat, în mulţi ani, luminat, cu fericită sănătate şi s-o apere de lupii cei văzuţi şi nevăzuţi.”
Credinţa voievodului poate fi considerată o moştenire de familie, deoarece bunicul său, Preda Brâncoveanu, a dus o viaţă de ascet. El ţinea toate posturile după rigorile vieţii călugăreşti, se ruga ca şi ceilalţi călugări, avea chiar tendinţa de a ajunge schimonah şi era un mare ocrotitor al bisericii.