Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa vin cu o serie de recomandări privind măsurile ce trebuie luate în această perioada în care se înregistrează temperaturi foarte ridicate. După cum vedem în prima parte a zile valorile termice ating local 37 grade C. Disconfortul termic este accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) atinge şi depăşeşte i pragul critic de 80 pe arii extinse. Pentru a preveni şi combate efectele caniculei, ISU jdeţului Gorj vine cu o serie de recomandări privind măsurile ce trebuie luate în această perioadă în vederea limitării producerii unor situaţii de urgenţă, care se pot solda cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. Prevenirea incendiilor
Cum canicula poate provoca incendii sau poate întreţine incendiile de pădure provocate de neglijenţa omului, în această perioadă se recomandă respectarea mai multor reguli. Astfel, fiecare unitate administrativ teritorială va asigura surselor şi rezervelor de apă necesare alimentării autospecialelor de intervenţie în caz de incendiu. Este interzisă arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale. De asemenea, în pădure este interzisă utilizarea focului deschis în afara locurilor special amenajate, aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi parcarea autoturismelor, instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în afara locurilor special amenajate în acest sens. O altă măsură priveşte restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive. Totodată, este necesară asigurarea protejării, faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune. Nu în ultimul rând, părinţii sunt sfătuiţi să-şi supravegheze în permanenţă copiii, pentru a preîntâmpina posibilitatea ca aceştia să se joace cu focul şi să stârnească un incendiu.
Aveţi grijă la scăldat!
Având în vedere temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, numărul persoanelor care îşi petrec timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor şi lacurilor, este în continuă creştere. Ţinând cont de faptul că majoritatea are-alurilor nu sunt amenajate şi marcate corespunzător, creşte pericolul de înec şi accidente. Pentru a evita o tragedie, ISU Dâmboviţa adresează cetăţenilor rugămintea de a respecta recomandările referitoare la scăldatul în zone neamenajate, în vederea evitării unor situaţii deosebit de grave. Astfel, supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia, scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului, evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau dacă nu înotaţi bine. Evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci. Nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte. Evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente. Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare. Nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave.
Sfaturi de la pompieri pentru zilele caniculare şi scăldat
Date: