Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena apărători ai familiei şi ai educaţiei

Pr. dr. Stan Mihail Iulian
Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au rămas în istoria Bisericii universale ca apărători ai educaţiei şi familiei creştine. Crescut de o mamă creştină care de mic i-a insuflat virtuţile creştineşti, şi de un tată omenos şi bun, cu grijă faţă de supuşi, dar care era acuzat de Diocleţian că este nepăsător faţă de treburile obşteşti şi că nu s-a învrednicit să strângă nici un ban în vistieria lui, Constantin va ajunge împărat şi una dintre personalităţile de seamă ale istoriei universale. Eusebiu îl descria cu următoarele cuvinte: „Constantin nu era omul care să facă lucrurile numai cu vorba, pentru ca la faptă să dea înapoi. Încercat în toate virtuţile, el se putea lăuda, totodată, cu nenumăratele roade ale evlaviei.”
Augusta Elena este descrisă drept „cuvioasa maică a iubitorului de Dumnezeu împărat”, ca cea care a înălţat locaşuri de închinare sfinte, impunătoare, frumoase şi vrednice de amintire, „cu mintea mereu tânără”, plină de evlavie şi milostivă: „Elena împărţea în jurul ei daruri din belşug, atât poporului de prin oraşe, cât şi oricărui ins care venea la dânsa să-i ceară; şi tot din belşug împărţea ea cu darnicu-i braţ şi unităţilor armate. Dar cel mai mult îşi arăta ea dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi: faţă de unii, cu daruri în bani, faţă de alţii, împărţindu-le cu prisosinţă veşminte, ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare sau de pătimirile de care aveau parte în mine; a eliberat de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârşit, au mai fost şi unii cărora ea le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun.” Virtuţile împărătesei Elena puteau fi observate la tot pasul, căci pe lângă faptele de milostenie făcute, ea nu dădea uitării nici dovezile de credinţă în Dumnezeu: „în biserica lui Dumnezeu putea fi văzută oricând, casele de rugăciune le înzestra cu daruri minunate şi nu dădea uitării nici măcar lăcaşurile aflate în cele mai neînsemnate cetăţi. Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveşmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei şi cum îşi arăta evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bineplăcute Lui.”
Urmând pilda mamei sale, împăratul Constantin s-a îngrijit de educaţia fiului său, Crispus, încredinţându-l lui Lactanţiu, scriitor latin şi apologet de limba latină, care a explicat în scrierile sale creştinismul în limba filosofică a păgânilor educaţi. Profesor de retorică la şcoala de filozofie din Nicomidia, convertit la creştinism, acesta va fi remarcat de împăratul Constantin, care îl ia sub protecţia sa, şi îl face tutore fiului său Crispus.
Preţuirea pe care împăratul a acordat-o maicii sale, ca împlinire a poruncii lui Moise de a cinsti părinţii, este consemnată de Eusebiu de Cezareea în frumoase cuvinte: „Şi atâta o acoperise el cu împărăteşti onoruri, că pretutindeni, în toate provinciile (şi chiar prin garnizoane) era aclamată ca împărăteasă augustă; de asemenea, a pus să i se bată şi chipul pe monede de aur. Mai mult decât atât, Constantin îi dăduse drepturi depline până şi asupra vistieriei împărăteşti, ca Elena să se poată folosi de ea aşa cum îi era ei vrerea şi să o administreze aşa cum avea ea să creadă că ar fi mai bine pe toate chivernisindu-le după voie şi cum socotea ea să fie mai potrivit: astfel, şi prin acestea din urmă o făcuse împărăteascul ei fiu să se distingă şi să poată fi invidiată”. Împăratul Constantin a înţeles rostul şi rolul Bisericii ca factor de educaţie. Eusebiu a consemnat pentru posteritate o scrisoare a împăratului a cărei temă era copierea Sfintelor Scripturi: „Primeşte, dar, cu voie bună hotărârea asupra căreia ne-am oprit, ştiind că ni s-a părut potrivit să o împărtăşim mai întâi înţelepciunii luminăţiei tale: ar fi, anume, ca tu să porunceşti scrierea – de mâna unor meşteri caligrafi care îşi cunosc bine meseria – a cincizeci de tomuri din Sfintele Scripturi (pe care, anume, le vei socoti a fi mai preţioase, avându-le, şi mai de folos unei biserici), pe foaie de pergament de cea mai bună calitate, cu caractere uşoare de citit şi într-o formă uşor de mânuit.” Pentru acest demers, împăratul Constantin a trimis o altă scrisoare procuratorului diocezei ca acesta să se îngrijească de tot ce va fi nevoie pentru întocmirea acestei ediţii, şi i-a oferit lui Eusebiu dreptul la două care oficiale pentru transport, ca aceste scrieri să poată ajunge cât mai repede la Constantinopol.
În ce priveşte dreptul familiei, Constantin a luat măsuri aspre împotriva abuzului de putere a tatălui; a pedepsit adulterul şi violul, aruncarea copiilor şi vinderea lor, a acordat subvenţii familiilor sărace care nu puteau să-şi întreţină copii, cu scopul de a limita vânzările de copii. În 331 a autorizat divorţul din partea soţiei, dacă se dovedea că soţul era ucigaş sau profanator de morminte şi divorţul din partea soţului, dacă soţia era dovedită adulteră sau acuzată de otrăvire sau proxenitism.
În domeniul dreptului penal, a aplicat pedepse aspre împotriva furturilor de copii, împotriva paricizilor sau a răpitorilor.
Alături de fiul său, Împăratul Constantin, Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca „făclie”, „torţă”, „strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.