Slovacia a raportat până pe 30 aprilie numai 1.396 de cazuri de COVID-19, iar fundaşul Bogdan Mitrea (32 de ani), legitimat la Spartak Trnava, a explicat cum au reuşit ţările din Europa Centrală să ţină sub control pandemia.
Aflat din vară la Spartak Trnava, fundaşul român spune că localnicii au înţeles din primul moment cum trebuie să acţioneze: „Nu mi-a fost aşa greu în această perioadă, deoarece am putut să mă antrenez în aer liber. Aici putem să ieşim afară când vrem. Am preferat să rămân în Slovacia, situaţia fiind mai bună decât în România.
Cu siguranţă oamenii sunt mai responsabili aici, iar măsurile au fost luate din timp şi s-au dovedit a fi efi
ciente. Zilele trecute s-a stabilit sa se reia campionatul la începutul lunii iunie, desigur în funcţie de evoluţia pandemiei.
La un moment dat lucrurile vor reveni la normal, dar în viitorul apropiat fotbalul va fi puţin mai diferit”, a spus Bogdan Mitrea, pentru Digi Sport.
Pân[ pe 30 aprilie, Slovacia a raportat 1.396 de cazuri de COVID-19, respectiv 23 de decese. 524 de oameni s-au vindecat de noul virus.
Slovacia are o populaţie de 5.45 de milioane de oameni, conform recensământului realizat în 2018. Letonia, Islanda, Muntenegru, Malta, Liechtenstein şi Gibraltar sunt singurele ţări europene în care au fost înregistrate mai puţine decese decât în Slovacia. (M.C.)