Șofer drogat și fără permis, prins de polițiștii dâmbovițeni în  trafic de mai multe ori

Date:

În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 32 de ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la data de 9 iulie a.c., fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, în noaptea de 1 iulie a.c., în jurul orei 01:40, ar fi fost surprins de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce ar fi condus un autoturism, pe str. Calea București, fără a deține permis de conducere.

În plus, în urma testării cu aparatul din dotare a șoferului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana respectivă fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, la data de 6 iunie a.c., bărbatul ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Târgoviște, fără a deține permis de conducere.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pomii fructiferi înfloresc în plină toamnă

La Răscăeți, județul Dâmbovița – 22 octombrie 2024, o...

Atenție la  mesajele frauduloase 

Pe măsură ce perioada de cumpărături se intensifică, infractorii...

Incendiu produs la o casă în localitatea Brezoaia

Garda de Intervenție Răcari  a intervenit cu două autospeciale...
error: Conținutul este protejat!!