ŞOFERII CARE AU FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI, REŢINUŢI DE POLIŢIŞTII RUTIERI

Date:

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 30 de ani, din judeţul Giurgiu, bănuit de comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice” şi „părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie”. În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că, vineri, 8 septembrie, bărbatul, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 601A, în afara localităţii Brezoaele, a acroşat şi accidentat uşor doi tineri care se deplasau pe o bicicletă.
După impact, acesta a părăsit locul accidentului, fără a anunţa poliţia.
Ulterior, poliţiştii l-au identificat şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Un tânâr, din Cojasca, reţinut de poliţiştii de la rutieră
Poliţiştii de la Serviciul Rutier, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au identificat un tânăr, de 18 ani, din Iazu, bănuit de producerea unui accident de circulaţie. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în seara zilei de 05 septembrie a.c., tânărul, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN1A, a acroşat şi accidentat grav un biciclist, în vârstă de 82 de ani, din Corneşti.
Ulterior impactului, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului, fără încuviinţarea poliţiei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...