Solidaritatea Sanitară acuză guvernul că ia cu o mână din ce a dat cu cealaltă

Date:

„Federaţia „Solidaritatea Sanitară” atrage atenţia public că legea salarizării (incluzând modificările operate de Guvern prin OUG 114/2018) pune în pericol posibilitatea de asigurare a continuităţii asistenţei medicale. Semnalul cel mai vizibil al acestui pericol îl constituie protestele spontane ale salariaţilor care se desfăşoară în această perioadă în diferite spitale din ţară, ele având ca temă principală scăderea veniturilor determinată în primul rând de reducerea drastică a recompenselor salariale menite să cointereseze salariaţii în asigurarea continuităţii asistenţei medicale. Aceasta este principala nemulţumire a salariaţilor de la spitalele din Tulcea, Neamţ, Paşcani, Sighetu Marmaţiei şi a celor din spitalele în care estimăm că se vor ivi în continuare proteste spontane.”-se precizează într-un comunicat de presă.
În acest moment – mai susţin sindicaliştii – continuitatea asistenţei medicale este atacată din mai multe direcţii simultan, respectiv prin reducerea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal şi introducerea indemnizaţiei de hrană în suma sporurilor. Dat fiind şi specificul unităţilor publice de sănătate (majoritatea secţiilor şi compartimentelor acestora fiind prinse în mecanismul de asigurare a continuităţii) s-a ajuns la situaţia actuală, în care acest spor tinde către desfiinţare (către limita lui minimă de 1%) în multe unităţi. Menţionăm că posibilitatea de desfiinţare de facto a acestui spor a fost creată în mod intenţionat de guvernanţi prin modificarea operată în legea salarizării (faţă de Codul Muncii): trecerea de la „un spor de 100%” la „un spor de până la 100%”.
Mai mult, OUG 114/2018 stabileşte că sporul de tură nu se acordă prin raportare la salariul de bază actual, ci prin raportare la salariul anterior, respectiv cel aplicabil la 1 ianuarie 2018. În condiţiile în care mărimea procentuală a sporului de tură, stabilită prin lege, este de 15%, blocarea lui la nivelul lunii ianuarie 2018 înseamnă de fapt reducerea lui la cca. 10% din salariul de bază actual.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere Guvernului să demareze urgent negocierile pentru remedierea acestei situaţii, reluându-i solicitarea de-a aplica, prin Ordonanţă de Urgenţă, cele două soluţii cumulative. Mutarea cheltuielilor cu indemnizaţia de hrană în suma salariilor de bază şi scoaterea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!