Şomajul şi corupţia, piedici pentru intrarea în spaţiul Schengen

Ieri, premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Traian Băsescu problema aderării României la spaţiul Schengen. Adevărul este că România are nevoie de acest spaţiu Schengen din motive comerciale, sociale şi financiare, aşa cum are nevoie, din motive economice, de integrarea monetară în zona euro. Trebuie luat în considerare faptul că nevoia de integrare în spaţiul Schengen şi zona euro este reciprocă. Din punct de vedere pragmatic, chiar şi mercantil, indiferent de dimensiunea laturii de oportunitate, şi Uniunea Europeană are nevoie de România pentru realizarea unui echilibru sub toate aspectele importante: social, economic, inclusiv cel militar, cultural şi din sfera cercetării. Nu a fost suficient să parcurgem doar prima etapă, cea a includerii în structurile administrative şi politice ale Uniunii, fapt ce s-a consumat în 2007. Teoretic dar şi practic, aspect pe care trebuie să-l înţeleagă toate guvernele din cadrul Uniunii, o Uniune Europeană puternică va fi cu adevărat doar din momentul în care populaţiile din toate statele din componenţa sa vor avea acelaşi standard al nivelului de viaţă, aceeaşi putere de cumpărare, acelaşi nivel de acces la învăţământ şi la cultură, chiar dacă îşi păstrează intactă identitatea naţională. Desigur, la fel de importantă este şi puterea de suportabilitate reciprocă, de acceptare din partea fiecărei naţiunii faţă de toate celelalte din cadrul Uniunii. De asemenea, importante sunt aspectele sociale şi de civilizaţie comportamentală, dar aceste două aspecte sunt în totalitate dependente de mentalitate care, la rândul său, determină gradul de acceptare şi tolerare a corupţiei. Uniunea Europeană nu poate funcţiona, să nu spunem perfect deoarece perfect nu este decât Dumnezeu, dar optim putem zice deoarece cuvântul defineşte esenţa mentalităţii umane. Deci, Uniunea Europeană poate fi mai funcţională chiar şi decât Statele Unite cu o simgură condiţie: absolut toate guvernele din cadrul ei să combată faptic şi să elimine definitiv tolerarea şi încurajarea corupţiei sub toate manifestările sale sociale: administrativ, juridic, poliţienesc, financiar, moral. Chiar dacă pare uimitor pentru unii, existenţa şi funcţionarea optimă a Uniunii Europene trebuie abordată şi prin prisma noţiunii de specie umană. Există un adevăr banal, devenit practic truism: atâta vreme cât vor exista oameni cu un anumit nivel de civilizaţie şi putere de anticipare în plan socio-politic, tot atât timp va exista şi Uniunea cu spaţiul său Schengen şi zona sa euro. Până aici, lucrurile sunt cât de cât lămurite. Dar, trebuie ţinut cont de faptul că tot ce face omul, abordat ca fiinţă biologică şi intelectualizată, este supus instinctului implacabil de supravieţuire. Deci, înainte de a începe să gândească etic, economic, juridic, cultural, religios etc., orice om are nevoie de suportul material oferit de un minim covenabil acceptat de hrană, de îmbrăcăminte, de confort locuibil şi chiar de igienă. Fără acest minim acceptabil existenţial, omul ar rămâne şi ar fi asemenea celorlalte animale ce populează biosfera terestră. Acest instinct de supravieţuire pur biologică a determinat mase de oameni să migreze, deoarece instinctul de supravieţuire nu ţine cont de promisiunile electorale, nu ţine cont de patriotism şi, până la urmă, nu ţine cont nici de iubirea de ţară. La nivel social minim, adică la nivel doar de familie, nu de rudenie sau clan, adică din momentul în care se combină instinctul de supravieţuire cu cel de perpetuare, cuplul ce întemeiază familia devine conştient de responsabilitatea pe care o are, nu neapărat sub aspect social, ci mai mult sub cel instinctual al obligativităţii de a fi, de a exista în timp prin el şi prin urmaşi. Dacă societatea nu-i oferă cadrul normal de dezvoltare, prin adiţionare instinctuală cuplurile contibuie la formarea maselor umane de emigranţi ce pot genera conflicte sociale, etnice, rasiale în interiorul ţării gazdă. Mai mult chiar, lent şi inevitabil, masele de emigranţi pot cauza falimentul moral şi economic al ţării gazdă. De aici, reacţia de respingere a emigranţilor ce aparţin unei rase sau etnii, deoarece instinctul de supravieţuire nu se referă doar la indivitul în sine, se referă şi la existenţa unui popor, a unei naţiuni. Din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat cu romanii, de exemplu, este edificator, printre altele şi migraţia altor popoare fiind cauza dispariţiei lor, fără a ignora faptul că dispariţia lor lentă este suma unor factori de mentalitate, religie, finanţe, militari, administrativi etc.
Nevoia de a fi şi de-a trăi
Dar, revenind la ideea principală, lucru dovedit istoric, sub aspect social şi economic, din Antichitate până în prezent, ceea ce ameninţă o cultură, o civilizaţie nu sunt neapărat disensiunile etnice sau de mentalitate ce conferă o anumită identitate naţională, diferenţele de acest tip, dacă se vrea putând fi până la urmă acceptate, suportate şi tolerate deoarece porunca decalogică, „să nu ucizi” este valabilă pentru orice societate conştientă de dimensiunea sa umană, deci ceea ce riscă să erodeze până la ruinare o civilizaţie, în cazul de faţă cea europeană, este acceptarea tacită, menţinerea şi tolerarea corupţiei în toate domeniile de manifestare, de la cel politic, economic, financiar, etic până la cel banalizat al comportamentului şi gândirii individuale. Degeaba ai structuri sociale, administrative de tip european, dacă nu ai oamenii adecvaţi pentru menţinerea bunei funcţionări a Uniunii Europene.
Se pune retoric întrebarea: oare cât au pierdut, direct şi indirect, transportatorii şi firmele germane, franceze, italiene, spaniole, olandeze, austriece din cauza întârzierilor generate de controlul de la graniţa cu România? O sută de milioane de euro? Un milliard? Da, dacă gândeşti şi analizezi integrarea în spaţiul Schengen prin prisma exclusiv financiară, se poate concluziona că sunt în pierdere. Dar, adevărul este că germanii, francezii, italienii, olandezii, austriecii, pănâ la urmă pot suporta o astfel de pierdere, deoarece au tipul de civilizaţie financiară care le permite totuşi, deocamdată, să treacă cu bine peste obstacol. Dar noi? Nu, deoarece, în ciuda aparenţelor, mental, încă nu am depăşit nivelul fanariot a cărui funcţionare se baza pe corupţie şi evaziune fiscală, aşa cum se manifestau ele la nivelul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea, al XIX-lea, gândirea economică fanariotă cu adaptările de rigoare, funcţionând în România şi acum. Gândirea fanariotă economică românească din perioadele menţionate era o formă a instinctului de supravieţuire adaptat social, politic şi economic la nevoia de concordanţă cu entităţile sociale dominatoare social: Imperiul Otoman şi cel Ţarist. Acum, este neapărat nevoie să adoptăm actualul sistem social occidental. Altfel, vom deveni un fel de colonie sau un fel de teritoriu unde se vor experimeta tot felul de teorii economice, politice, sociale, de natalitate, posibil şi de mentalitate etc. Vrem, nu vrem, politicul, prin manifestările sale interne şi externe, pe nesimţite, îşi lasă amprenta asupra felului nostru de a înţelege Uniunea Europeană, asupra nivelului nostru de trai, asupra speranţei noastre de viaţă. Din păcate, viaţa politică românească nu a trecut de nivelul celei de mahala. Nu credeţi? Vedeţi că, în realitate, caţavencii, tipăteştii sau zaharizii nu au dispărut din politica românească, iar unul din efectele actuale este că ne tot uităm lung după spaţiul Schengen, indiferent cât se vor tot acuza reciproc partidele, chiar dacă ne-au urat să trăim bine, sau ne-au promis dreptate şi adevăr.