SORANA CÎRSTEA ADORĂ SĂ DOARMĂ ÎN MAȘINĂ

Date:

Sportiva a acordat un interviu în care a vorbit despre cât de dificil a fost drumul până în elita tenisului și a explicat cum s-a educat să câștige timp pentru refacere. Jucătoarea a vorbit în premieră și despre faptul că de multe ori nu mai pleacă acasă după primul antrenament al zilei și preferă să doarmă în mașină.

”Pot să dorm 20 de ore pe un scaun și pot să dorm și într-un hotel. Dorm și în mașină! Între antrenamente dorm de multe ori în mașină. Să-ți dau un exemplu. Fac un antrenament fizic, iar până la al doilea antrenament am două ore…

Dacă sunt în București, spre exemplu, mă gândesc: `Fac o oră pe drum, dus-întors, plus 40 de minute până îmi strâng lucrurile`, așa că nu mai plec acasă. Îmi las scaunul pe spate și adorm imediat. Sunt norocoasă și pentru că dorm unde mă pui. Între antrenamente dorm în mașină, nu am nicio problemă”, a declarat Simona Halep, în podcastul ”Vreau să știu”, citată de digisport.ro.

Sorana Cîrstea s-a mutat de trei ani în Dubai. Acolo impozitarea este mult mai blândă și în plus are condiții mai bune de antrenament, înainte de startul sezonului și se poate deplasa mai ușor la primele competiții ale anului. Sportiva a povestit că i-a surprins și pe organizatorii turneului din Dubai, când a plecat cu perna la bază.

”Când am fost la turneul de la Dubai am stat acasă, iar până la bază făceam cam 45 de minute cu mașina. Iar când veneau să mă ia eu coboram cu perna în brațe.

Cred care conducea mașina se gândea: `La 12 ziua, fetița asta…`. Dar eu tot drumul dorm. Și mă puneam pe bancheta din spate și dormeam! Te adaptezi, trebuie să te descurci”, a mai spus jucătoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Zâmbete de Cinema: Benzile de Albire Crest și Crearea unui Film de Succes

Regizarea unui film de succes este o operă de...

Cum să te pregătești pentru venirea pe lume a primului copil

Venirea pe lume a primului copil este un moment...

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...