Sorana Cîrstea joacă la BRD Bucharest Open 2019

Date:

Nume importante vin să joace la BRD Bucharest Open 2019, din categoria International, turneu de zgură dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari şi care se va disputa în perioada 1521 iulie. Principala jucătoare care va evolua în competiţia din capitala României va fi letona Anastasija Sevastova, locul 12 WTA, câştigătoarea de anul trecut după o finală cu Petra Martic din Croaţia.
La turneul BRD Bucharest Open 2019 vor veni să joace nume importante, iar trei sportive din România au acces direct pe tabloul principal. Cele trei jucătoare din ţara noastră care vor intra în primul tur sunt Sorana Cîrstea (locul 84 WTA), Irina-Camelia Begu (locul 116 WTA) şi Ana Bogdan (locul 123 WTA).Cele mai bune două jucătoare ale României, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, nu s-au înscris pentru această competiţie.
Turneul BRD Bucharest Open 2019 se va desfăşura imediat după încheierea competiţiei de Grand Slam de la Wimbledon, săptămână în care cele mai bune jucătoare preferă să se odihnească. În cazul unor rezultate modeste pe iarba londoneză, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu ar putea cere wild card la Bucureşti, dar totuşi acest lucru este puţin probabil.
Cele 23 de jucătoare direct acceptate pe tabloul principal de la BRD Bucharest Open 2019 sunt următoarele: ” Anastasija Sevastova (Letonia, locul 12 WTA)
” Yulia Putintseva (Kazahstan, locul 28
WTA)
” Viktoria Kuzmova (Slovacia, locul 46
WTA)
” Alison van Uytvanck (Belgia, locul 54
WTA)
” Tamara Zidansek (Slovenia, locul 60
WTA)
” Margarita Gasparyan (Rusia, locul 65
WTA)
” Veronika Kudermetova (Rusia, locul 68
WTA)
” Polona Hercog (Slovenia, locul 71 WTA) ” Sara Sorribes Tormo (Spania, locul 75
WTA)
” Aleksandra Krunic (Serbia, locul 76
WTA)
” Sorana Cîrstea (România, locul 84 WTA)
” Kaia Kanepi (Estonia, locul 88 WTA) ” Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, locul 90 WTA)
” Bethanie Mattek-Sands (SUA, locul 90
WTA, clasament protejat)
” Laura Siegemund (Germania, locul 95
WTA)
” Ivana Jorovic (Serbia, locul 103 WTA) ” Dalila Jakupovic (Slovenia, locul 105
WTA)
” Kristyna Pliskova (Cehia, locul 112 WTA) ” Yasline Bonaventure (Belgia, locul 114
WTA)
” Irina-Camelia Begu (România, locul 116 WTA) ” Lara Arruabarrena (Spania, locul 122
WTA)
” Ana Bogdan (România, locul 123
WTA)
” Tereza Smitkova (Cehia, locul 126 WTA).
Aceasta va fi cea de-a şasea ediţie a turneului BRD Bucharest Open, celelalte cinci fiind câştigate de Simona Halep (2014 şi 2016), Anna Karolina Schmiedlova (2015), Irina-Camelia Begu (2017) şi Anastasija Sevastova (2018). Anul trecut, două românce au reuşit să câştige proba de dublu a competiţiei de la Bucureşti. Irina-Camlia Begu şi Andreea Mitu s-au impus în finală în faţa perechii Danka Kovinic/Maryna Zanevska.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!