Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 64 WTA) a pierdut în turul 1 de la Transylvania Open, turneu de 250 de puncte, în fața canadiencei Marina Stakusic (20 de ani, locul 119 WTA), scor 1-6, 6-1, 4-6, scrie gsp.ro.
Primul set a fost șocant în BTarena, pierdut de Sorana Cîrstea cu 6-1.
Primul game a fost echilibrat, cu schimburi lungi și cu câte un challenge cerut de fiecare jucătoare. Stakusic și-a adjudecat secvența după avantaj, însă părea că urmează un meci echilibrat.
Situația s-a schimbat încă din game-ul al doilea, când Cîrstea a fost grăbită, neavând răbdare în construcția punctelor. Adversara sa a reușit break-ul și apoi a continuat să fie mai fresh, mai curajoasă și cu un arsenal mai bogat de lovituri.
Strategia canadiencei de a alterna părțile și eficiența ridicată a loviturilor a făcut ca scorul să capete rapid proporții. Românca a părut încă afectată de accidentările care au ținut-o departe de teren o lungă perioadă de timp și aceasta a găsit cu greu soluții de a trece de jocul energic al sportivei în vârstă de 20 de ani.
În cele din urmă, susținută de un public trezit din „adormire”, Cîrstea și-a adjudecat un game și a evitat bagel-ul, dar Stakusic s-a impus cu 6-1, arătând multă personalitate.
Cu gândul că aceasta ar putea fi ultima reprezentație în fața fanilor din România, Cîrstea a început mult mai bine setul al doilea și, după un prim game câștigat pe propriul serviciu, a reușit și un break (2-0). Punctul cheie al game-ului secund a fost pe final, când jucătoarea în vârstă de 34 de ani s-a apărat excelent și a returnat bine o „scurtă” a adversarei.
Cîrstea a continuat să evolueze cu multă energie, în timp ce Stakusic nu a mai reușit să pună în aplicare strategia din primul set. Cu doi ași la rând, jucătoarea din București a câștigat al 3-lea game consecutiv.
Deși s-a grăbit la unele puncte, Cîrstea a returnat eroic niște lovituri date de canadiancă în următorul game și a izbutit un nou break, după care a făcut 5-0. Stakusic a câștigat un game și a fost aproape de a face break-ul, însă Cîrstea a reușit doi ași și a câștigat setul secund, 6-1, sărbătorind cu pumnul ridicat.
În debutul setului decisiv, tabela de scor din BTarena nu a mai funcționat, spre deosebire de jocul Soranei, care a început cu un break. După un lung game, cu multe întorsături de situație, Stakusic a reușit la rândul ei un break, grație unei ultime lovituri care a atins milimetric linia laterală, mai informează gsp.ro.
Jucătoarea venită din calificări a comis mai multe duble greșeli în următorul game, iar Cîrstea a făcut re-break, după care a urmat un time-out medical cerut de Stakusic, care a decis totuși să continue partida.
Pauza solicitată de canadiancă a avut efectul dorit, aceasta regăsindu-și energia necesară pentru a reveni în meci. De la 1-3, scorul a devenit 4-3 pentru Stakusic și situația lui Cîrstea s-a complicat.
Sportiva din Capitală s-a salvat o dată cu ajutorul serviciului și a fost aproape de a o face a doua oară, având 3 mingi de 5-5. Stakusic a returnat incredibil și și-a adjudecat setul decisiv cu 6-4, calificându-se în turul al doilea al Transylvania Open: 6-1, 1-6, 6-4.