SORANA CÎRSTEA, PE TABLOUL PRINCIPAL DE LA US OPEN

Date:

Organizatorii turneului de Grand Slam de la US Open au anunțat lista jucătoarelor acceptate direct pe tabloul principal, iar România este reprezentată de cinci sportive.

Simona Halep (16 WTA), Sorana Cîrstea (33 WTA), Irina Begu (46 WTA), Jaqueline Cristian (62 WTA) și Gabriela Ruse (69 WTA) sunt româncele care vor evolua direct pe tabloul principal la US Open 2022, turneu de Grand Slam programat în perioada 29 august – 11 septembrie.

De asemenea, Ana Bogdan (110 WTA) și Irina Bara (125 WTA) sunt rezerve și ar putea urca pe tabloul principal în cazul unor retrageri de ultim moment.

Simona Halep este singura jucătoare din România care a prins lista capilor de serie la US Open 2022, ceea ce înseamnă că sportiva din Constanța va avea un traseu mai lejer. O altă veste bună este aceea că Jaqueline Cristian ar putea reveni pe teren la US Open, după accidentarea gravă suferită la genunchi în acest sezon.

Pe tabloul principal de la US Open figurează și Serena Williams, marea campioană folosindu-și clasamentul protejat (locul 16 WTA) pentru a juca în fața propriilor fani. Serena nu mai beneficiază de wild card de această dată, după ce la Wimbledon a primit un cadou din partea organizatorilor.

Favorită principală la US Open 2022 este Iga Swiatek, ocupanta primului loc în ierarhia mondială a WTA. Turneul de la Flushing Meadows nu a fost cucerit până acum de Swiatek, dar nici de Simona Halep. La ediția de anul trecut, Simo s-a oprit în optimile de finală, după 3-6, 3-6 cu Elina Svitolina (Ucraina).

Înainte de a merge la US Open, Simona Halep va evolua la trei turnee pregătitoare pe continentul american. Halep va reveni pe teren la Washington (SUA, 1 – 7 august), apoi va mai participa la turneele de la Toronto (Canada, 8 – 14 august) și Cincinnati (SUA, 15 – 21 august).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CJ Dâmbovița: Investiție de 8,6 milioane lei pentru rețelele de apă și canalizare 

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent în teren...

Povești, zâmbete și uniformă albastră!

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din...

Dosare penale pentru șoferi care au încălcat legea rutieră pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din Dâmbovița au constatat trei infracțiuni rutiere grave, în...