SORANA CÎRSTEA ȘI-A OFICIALIZAT RELAȚIA CU FIUL LUI ION ȚIRIAC 

Date:

Alexandru Țiriac a postat prima poză alături de iubita lui Sorana Cîrstea. Cei doi sunt împreună de aproape doi ani, dar au fost mereu foarte discreți privind relația lor. Asta deși niciunul dintre ei nu are alte angajamente. Alexandru Țiriac este divorțat din 2017 de fosta lui soție Ileana Lazariuc.

Așa că nimic nu i-ar fi împiedicat pe cei doi să se afișeze public. Cu toate acestea amândoi au ales discreția până acum. Alexandru a pus în dreptul poze și o frază: ”cu domnișoara rază de soare”. Amândoi zâmbesc larg semn că se simt extrem de bine împreună.

Prima poză a fost pusă doar la story

Deși există o diferență destul de mare de vârstă între cei doi, acest lucru nu pare să îi deranjeze deloc. Sorana Cîrstea are 33 de ani, în timp ce Țiriac Junior a făcut 46, asta înseamnă că pe cei doi îi despart 13 ani.

Cei doi s-au cunoscut în complexul Stejarii pe care tatăl lui Alexandru îl deține. Acolo și-a cumpărat un apartament și Sorana Cîrstea, drept urmare a fost doar o chestiune de timp până când cei doi s-au intersectat. Acum își petrec o parte din timp în România și cealaltă în Dubai, amândoi fiind rezidenți acolo.

De altfel, Alexandru Țiriac și-a mutat toată familia acolo, Ileana având casă în Dubai, acolo unde stă cu cei doi băieți pe care îi are cu fostul soț. Iar Sorana a decis acest lucru și pentru cariera ei. „Eu am reședința acum în Emiratele Arabe Unite. Ca timp sunt jumătate la Dubai, cealaltă în România. Thomas, actualul antrenor, locuiește la Monaco, normal că m-am mai dus și eu acolo, titrează evz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa anunti pierderea legitimatie student

Atunci când ne confruntăm cu pierderea legitimației de student,...

Rolul jurnalismului comunitar: recrutarea reporterilor locali

Jurnalismul comunitar joacă un rol vital în informarea și...

Polițiștii dâmbovițeni  sunt pe urmele cămătarilor 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

Accident rutier pe DN71, o persoană a ajuns la spital 

Poliția Orașului Răcari a fost sesizată în această după-amiază...
error: Conținutul este protejat!!