Sorana Cîrstea (30 de ani, 62 WTA) s-a calificat în această seară în turul II la Miami, după victoria în minimum de seturi, reuşită contra americancei Katrina Scott (16 ani, 443 WTA), scor 6-2, 6-2.
Posesoare a unui wild-card, Katrina Scott, jucătoare născută în 2004, nu i-a putut face faţă Soranei Cîrstea. Jucătoarea noastră sa impus de o manieră autoritară, cu un dublu 6-2 după doar 62 de minute de joc.
Sorana a încheiat meciul cu un procentaj de 68% al punctelor câştigate pe primul serviciu. Pe durata partidei, Cîrstea a reuşit nu mai puţin de 5 break-uri.
În turul secund, Sorana Cîrstea va avea o misiune înzecit mai complicată. Jucătoarea noastră se va duela cu estona Anett Kontaveit (24 de ani, 25 WTA), care o conduce pe Sorana cu 3-0 în raportul meciurilor directe. Ultima oară, cele două s-au întâlnit chiar la începutul lunii martie, la Dubai, când Kontaveit s-a impus cu 64, 7-5.
Recent, Sorana Cîrstea a primit o veste bună: a primit o derogare şi va putea evolua pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Din fericire, voi juca la Olimpiadă! Am fost contactată de federaţie, am înţeles că s-a obţinut o derogare pentru mine. M-au întrebat dacă doresc să joc şi am spus „da!”. Este o onoare, am jucat două Olimpiade, la a treia am fost accidentată. Normal, vreau să joc, dacă s-a obţinut această derogare. Nu am cerut-o eu, dar a venit din partea lor şi atunci m-am bucurat”, a comentat Sorana Cîrstea.
SORANA CÎRSTEA, START LANSAT LA MIAMI
Date: