Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) şi Sorana Cîrstea (29 de ani, 72 WTA), două nume exponenţiale ale tenisului românesc, au postat în urmă cu scurt timp două mesaje cu temă identică: susţinerea lui Ion Tiriac (80 de ani), care nu a fost încă validat în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.
Mesajele publicate aproape simultan de cele două tenismene conţin fragmente în care Ion Tiriac este lăudat „pentru că nu are nici-un interes” vizavi de poziţia sa din fruntea tenisului românesc. Ambele jucătoare atacă Ministerul Tineretului şi Sportului pentru că nu acordă finanţare forului lui Ion Tiriac.
„Domnul Tiriac a câştigat aceste alegeri democratic şi este singurul om ce nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din România. Cu toate acestea, MTS refuză în continuare finanţarea FRT. Această finanţare nu e pentru noi, este pentru activitatea zilnică a Federaţiei, pentru juniori şi copii.
(…) Din poziţia noastră de promotori ai sportului românesc şi ai României, solicităm responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea în regim de urgenţă a finanţării Federaţiei si a programelor sale, acţiune de natură să menţină viu spiritul sportiv şi performanţele româeşti la nivel naţional şi international”, se arată în mesajul celor două.
Un mesaj asemănător a fost publicat şi de către Marius Copil (29 de ani, 155 ATP), cel mai bine clasat jucător român din ierarhia masculină.
SORANA, ÎN APĂRAREA LUI ŢIRIAC!
Date: