S-au definitivat listele cu jucătoarele înscrise la Shenzhen, competiţia programată în prima săptămână a anului 2017.
Vom avea trei reprezentante la turneul din China. Pe lângă Simona Halep, care a fost anunţată din timp de organizatori – aşa se vând biletele, prin promovarea numelor importante -pe tabloul principal vor mai fi alte două românce: Monica Niculescu, care a optat până la urmă pentru turneul din China, în defavoarea celui din Brisbane, şi Sorana Cîrstea.
Organizatorii au anunţat lista completă a jucătoarelor înscrise pe tabloul principal. Printre numele de pe listă se regăseşte şi numărul 3 mondial, Agnieszka Radwanska, deţinătoarea titlului. În 2015, trofeul a fost cucerit de Simona Halep, aşa că va fi o competiţie interesantă.
Jucătoarele înscrise la Shenzhen: Agnieszka Radwanska (Polonia), Simona Halep (România), Johanna Konta (Marea Britanie), Timea Bacsinszky (Elveţia), Timea Babos (Ungaria), Anastasija Sevastova (Letonia), Iaroslava Shvedova (Kazahstan), Monica Niculescu (România), Alison Riske (SUA), Katerina Siniakova (Cehia), Jelena Jankovic (Serbia), Viktorija Golubic (Elveţia), Krystina Pliskova (Cehia), Ţvetana Pironkova (Bulgaria), Galina Voskoboeva (Kazahstan), Anna-Lena Friedsam (Germania), Qiang Wang (China), Cagla Buyucakcay (Turcia), Vania King (SUA), Sorana Cîrstea (România), Kristina Kucova (Slovacia), Camila Giorgi (Italia), Shuai Peng (China), Saisai Zheng (China).
SORANA MERGE LA SHENZHEN
Date: