La Şotânga, la finalul săptămânii trecute, a avut loc evenimentul de lansare a Asociaţiei Grupului de Acţiune Locală „Valea lalomiţei”. Obiectivul general îl constituie creşterea standardului de viaţă al locuitorilor, pornind de la necesităţile prezentului şi răspunzând provocărilor viitorului, printr-o dezvoltare echilibrată şi durabilă din punct de vedere economico-social, în concordanţă cu direcţiile de dezvoltare regionale, naţionale şi europene. Se doreşte astfel crearea cadrului strategic general de dezvoltare locală, prin trasarea principalelor direcţii de dezvoltare şi identificarea unor acţiuni concrete, în vederea efi-cientizării actului decizional şi a aplicării unor politici publice locale, adecvate noii perioade de programare financiară, care să genereze creştere economică şi noi locuri de muncă, în strânsă corelare cu protecţia mediului. Acest grup are în componenţa sa şapte localităţi: Şotânga, Aninoasa, Doiceşti, Vulcana Pandele, Vulcana Băi şi Pietrari. Astfel, putem spune că teritoriul GAL se află exclusiv în spaţiul rural. Are la bază un parteneriat public-privat, ce conţine 38 de parteneri. Au fost stabilite, de comun acord, obiectivele, acţiunile, criteriile care vor sta la baza selecţiei de proiecte, procedurile şi metodele de evaluare şi monitorizare. S-a conturat astfel o strategie de dezvoltare locală, formată dintr-un ansamblu de acţiuni integrate ce urmează a fi realizate de GAL prin îndeplinirea obiectivelor prioritare care au fost stabilite în vederea dezvoltării comunităţilor rurale pe care le reprezintă. Scopul asociaţiei este dezvoltarea zonei, în primul rând prin încurajarea mediului privat local. Ca formă organizatorică GAL-ul îl are ca reprezentant legal pe Constantin Stroe, primarul comunei Şotânga, acolo unde se află şi sediul, şi ca director executiv – pe Gheorghe Ana. Ţinta GAL-ului sunt 93 de proiecte care ar urma să aducă investiţii de 4 milioane de euro, din care 3 – finanţare nerambursabilă prin FEADR, în domenii care să rezolve principalele probleme ale zonei: lipsa locurilor de muncă, distrugerile cauzate de calamităţi naturale şi atenuarea efectelor faptului că toate localităţile GAL-ului sunt în zona defavorizată a judeţului. Majoritatea proiectelor se adresează şi vor fi derulate de mediul privat local, care are o pondere de 80% în cadrul
GAL.
La evenimentul de lansare au luat parte, alături de primari ai localităţilor componente, senatorul Leonardo Badea şi vicepreşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, loan Marinescu. „Numai prin bune putem aduce în continuare bani europeni în localităţile din Dâmboviţa. Suntem într-o cursă contra cronometru. Până la finele anului, o mare parte din proiectele propuse aici trebuie accesate. Sunt convins că acest grup va avea succes”, a declarat Leonardo Badea. Pe aceeaşi linie se înscrie şi punctul de vedere al vicepreşedintelui CJD: „Cei mai buni primari s-au strâns şi se ajută singuri. România poate să iasă din perioada grea şi printr-un efort personal. Veţi fi un motor de dezvoltare şi pentru celelalte zone din judeţ”, adăugând şi două soluţii care, credem noi, vor fi îmbrăţişate de cei ce fac parte din GAL – accesarea de fonduri pentru o instalaţie anti-grindină care să-i ajute pe pomicultori şi înregistrarea la OSIM a cât mai multor mărci.
Şotânga. GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ „VALEA IALOMIŢEI” -O ŞANSĂ PENTRU DEZVOLTAREA ÎNTREGII ZONE
Date: