Spania, ofticată pe Gibraltar

Deoarece trăieşte cu mult mai bine decât spaniolii, deoarece nu are şomeri, deoarece a putut să asigure un loc de muncă pentru aproape 100.000 de iberici, guvernul de la Madrid este ofticat rău de tot pe Gibraltar. în plus, politicienii spanioli se zgârie pe ochi că nu reuşesc să scoată de sub stăpânire engleză Gibraltarul. încă de anul trecut, deşi nu se uită-n oglindă să vadă cât de proşti sunt în comparaţie cu englezii, spaniolii au pus artileria grea pe micul Gibraltar, stimulând atacuri ecologiste.
Stânca pe care stă cocoţat Gibraltarul este un bloc masiv de calcar ale cărui faleze se află la mai mult de 400 de metri deasupra mării. Oraşul este plasat la vest de cel spaniol, Algesiras şi de rezervaţia naturală a acestuia. între cele două localităţi, un golf lat de aproape şapte kilometri, unde stau aproape înghesuite vreo treizeci de petroliere şi pacheboturi, aşteptând să fie aprovizionate. Gibraltarul este primul port unde se-ncarcă păcura din Europa. Situat în dreptul trecătorii ce uneşte Atlanticul cu Mediterana, prin Gibraltar tranzitează anual peste 110.000 de nave, fiind atractiv deoarece are un regim fiscal privilegiat, neimpozitân-du-se carburantul. Navele ce vin să-şi umple cuvele nu plătesc taxa de amaraj în port. Dar pentru autiştii ecologişti spanioli, Gibraltarul este o bombă pe punctul de a exploda.
Poluarea, motiv de veşnică sâcâială
Zilnic, zeci de cargouri efectuează bunkering-ul. Mai clar, dintr-un petrolier, printr-un furtun ce trece pe deasupra apei, se descarcă păcura sau petrolul direct în cuva unei gabare, navă de transport. Este de ajuns o mică manevră greşită ca zona să fie poluată cu păcură, ceea ce ar ucide fauna şi flora maritimă. în zona de coastă spaniolă, gabarele sunt aprovizionate de pe coastă. în cea britanică, respectiv Gibraltarul, direct de pe apele golfului. Spaniolii nu ştiu de ce să se mai agaţe ca să pună mâna pe Gibraltar. Asociaţia ecologistă „Verdemar” a reclamat autorităţile Gibraltarului, adresându-se Parlamentului European. Răpun-sul a venit din partea tuturor autorităţilor maritime internaţionale: bunkering-ul este legal. Cu toate acestea au loc unele accidente care dau apă la moară spaniolilor. în punctul San Garcia, în Parcul natural al strâmtorii, considerat o bijuterie ecologică, bolovanii sunt negri din cauza motorinei ce-a luat foc, în iunie, într-un rezervor, în zona Gibraltar. Tony Davis, director cu problemele maritime ale Gibraltarului, a declarat că din cele aproape 100 de tone de păcură ce ardeau, deversate accidental în mare, 90% au fost oprite în interiorul barierelor, iar restul de 10%, care a scăpat, a fost absorbit cu bureţi speciali. Versiunea spaniolă diferă. Alfonso Marquina, căpitanul maritim al portului vecin, Algesiras: „Nava noastră de curăţire a apelor golfului a recuperat 40m3 de păcură, dar Gibraltarul nu a recunoscut decât 10% mai puţin din scurgere”. Singura persoană echilibrată în declaraţii este Sara del Rio, preşedinta filialei „Greenpeace Spania”: „De fiecare dată când are loc un accident (n. red.: poluare cu motorină, păcură sau petrol), autorităţile pierd mai mult timp aruncând vina una pe alta, în loc să colaboreze pentru a rezolva repede problema”. Ceea ce este foarte profitabil pentru poluatori este faptul că Spania nu recunoaşte apele teritoriale ale Gibraltarului, dar nici nu se implică când are loc un accident. Pescarii amatori sunt foarte dezamăgiţi de situaţe, considerând că, din această cauză, golful Gibraltarului a devenit wc-ul Europei. La prima vedere, pare o exagerare, dar adevărul este pe aproape. Toate apele uzate din Gibraltar – 30.000 de locuitori – şi din Algesiras -120.0000 de locuitori – sunt deversate direct în apele golfului. Când ieşi din portul de distracţii, Saladillo, mirosul apei maritime îţi mută nasul din loc. Ce să-i faci, una din variantele civilizaţiei occidentale. în zona plajei Puente Mayorga, uzinele locale deversează în apele golfului cantităţi importante de chloruri, fluo-ruri, nitrogen, fosfor, nichel, plumb, benzen, arsenic: un deliciu pentru un mutant, dar nu pentru un om normal. Situaţia pare fără ieşire. Veşnic ofticat, guvernul de la Madrid refuză colaborarea cu cel de la Londra în ceea ce priveşte poluarea din golful Gibraltarului. Alfonso Marquina rezumă foarte bine situaţia: „Problema este existenţa plajelor în jurul golfului. în orice port industrial, normal, din lume, aceste poluări ar trece neobservate, nemaifiind motiv de râcă”. însă tot natura, cât o mai putea, le dă o mână de ajutor oamenilor: curenţii maritimi puternici, remarcă Juan Antonio Carrasco, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei locale pentru apărarea şi studiul naturii (Agaden), dispersează departe în larg toate substanţele ce poluează, salvând delfinii, balenele, orcile, păsările migratoare şi flora submarină. Desigur, guvernului de la Madrid i s-a pus pata să-şi însuşească Gibraltarul, decât să colaboreze cu Londra pentru a soluţiona problema poluării apelor golfului. Ambiţii de politicieni onanişti.
Fotbalul şi politica teritorială a ibericilor
Gibraltarul nu are decât 6 km2, dar a devenit extrem de sâcâitor pentru UEFA. Asociaţia de fotbal a Gibraltarului (GFA) a depus prima cerere de afiliere la UEFA în 1954. Dar UEFA, presată de Spania, a găsit o portiţă de a refuza GFA-ul: nu poate accepta cererea deoarece Gibraltar nu este recunoscut ca stat de către… ONU. în 2003, GFA se adresează Tribunalului de arbitraj sportiv (TAS) care dă dreptate Gibraltarului, argumentând că cererile de adeziune au fost depuse înainte de 2001, deci înainte de modificarea statutului UEFA. După ce este iar refuzat în 2007, în 2011 Gibraltarul câştigă în instanţă, TAS-ul dându-i câştig de cauză. Argumentul care a dus la câştigarea procesului a fost faptul că Ţara Galilor şi Scoţia nu sunt state recunoscute de ONU, nu sunt nici ţări independente, ci integrate Angliei, ca Gibraltarul, dar acceptate ca membre UEFA. înghiţind în sec, UEFA a admis GFA-ul cu statut de membru provizoriu şi, din 2012, deşi Spania se zgârie pe ochi, Gibraltarul participă intens la categoriile tineret şi futsal.
Guvernul de la Madrid este extrem de nemulţumit de decizia UEFA, deoarece se teme că, urmând exemplul Gibraltarului, al cărui teritoriu l-a cedat Angliei încă din anul 1713, în urma Tratatului de la Utrecht, regiuni precum Catalonia sau Ţara Bascilor să nu ceară şi ele dreptul de a fi membre UEFA. De când a fost creată, în 1895, cu optsprezece ani înaintea federaţiei spaniole de fotbal, GFA nu a vrut niciodată să fie inclusă federaţiei castiliene. Cele trei echipe ce alcătuiesc GFA-ul au nume ce evocă pe cele engleze din Prima Ligă. Deşi are un stadion cu 5.000 de locuri, „Victoria Stadium” şi 2.500 de fotbalişti legitimaţi, GFA, susţinută de politicienii locali, a făcut din recunoaşterea sa de către UEFA o chestiune de principiu. Pescuitul, un pretext de persecutare
De trei sute de ani se tot screme Spania să ia înapoi Gibraltarul de la englezi. Anul acesta, Madridul s-a decis să-şi umfle cât poate muşchii până la limita de a face plici. Duminică, guvernul Rajoy a decis să se adreseze Organizaţiei Naţiunilor Unite. Motivul: guvernul de la Madrid protestează împotriva Gibraltarului ce a construit un recif artificial în zona maritimă engleză, ceea ce ar împiedica, după mintea politicienilor iberici, desfăşurarea normală a pescuitului în zonă. De fapt, care zonă? Spaniolă? Reciful artificial este în zona engleză a Gibraltarului, dar Spania, ofticată că de trei secole se alege doar cu buza umflată, din vanitate de toreador reşapat, are de gând să bată la toate uşile: Curtea Internaţională de Justiţie, Adunarea generală ONU, Consiliul de Securitate ONU. Ar mai rămâne să se milogească la uşile FAO şi NATO. La UE nu-ndrăzneşte deoarece are datorii cam mari, nu morale, în bani.
Fiind de gintă latină, deşi, după cum acţionează uneori, crezi că este mai degrabă de gintă latrină, prin Jose Manuel Garcia Margallo, şeful diplomaţiei iberice, Madridul are de gând să convigă Argentina să susţină Spania în conflictul cu Anglia, ţinând cont că ţara soră are şi ea o mare durere de orgoliu: revendicarea arhipelagului Falkland de la englezi, chiar dacă, în urma referendumului organizat în insule, populaţia a optat să rămână sub stăpânirea Marii Britanii, decât sub cea coruptă a Argentinei.
Nefiind chiar sigur că va câştiga, indiferent pe la ce uşe va bate, preşedintele guvernului spaniol, Mariano Rajoy, s-a gândit să le facă viaţă amară locuitorilor din Gibraltar, doar-doar vor cere îndurare… Madridului. Astfel, Mariano Rajoy a înăsprit controalele la frontiera cu Gibraltar, ameninţă, ca orice jalnic politician onanist, că va impune o taxă de 50 de euro pentru intrarea pe teritoriul Gibraltarului, că va ordona anchete fiscale asupra bunurilor imobiliare deţinute de cetăţeni ai Gibraltarului pe teritoriu spaniol, că va restrânge folosirea spaţiului aerian spaniol de către avione cu destinaţia Gibraltar. Pe undeva este de-nţeles: să te smiorcăi de trei secole că vrei Gibraltarul şi sistematic să te alegi doar cu o felaţie britanică nu este uşor nici pentru spaniolii pe care, sigur, după un exerciţiu facial de trei sute de ani, îi dor groaznic fălcile. Singura consecinţă enervantă a înăspririi controalelor, la trecerea frontierei din Gibraltar în Spania, a fost apariţia cozilor formate din maşini.
Ieri, 12 august, o flotă de nave de război britanice a ridicat ancora, cu direcţia Mediterana şi, se pare, unele dintre nave se vor opri în dreptul Gibraltarului. Deci, să recapitulăm: la sfârşitul lui iulie, autorităţile din Gibraltar au scufundat în largul apelor din zona engleză 70 de blocuri de ciment pentru a crea un recif artificial cu scopul de a regenera fauna marină. Dar acest recif artificial i-a împiedicat pe pescarii spanioli să mai arunce năvodul în locul respectiv. Imediat aceştia au urlat că le sunt afectate profiturile obţinute de pe urma pescuitului, uitând să menţioneze că, până atunci, îşi aruncau nestingheriţi năvoadele în zonă, fără ca autorităţile din Gibraltar să-i întrebe de sănătate. Ca să demonstreze că el este cu poporul de… pescari, Rajoy a anunţat instituirea taxei de 50 de euro la intrarea şi ieşirea din Gibraltar pentru a compensa pierderile pe care le suportă pescarii prin construirea recifului artificial. Enervat, David Camerun, premierul englez, a ameninţat Madridul că va aduce în faţa justiţiei această taxă abuzivă a lui Rajoy, inclusiv celelalte măsuri exagerate luate de spanioli. Pentru a mai calma starea de nervi a Marii Britanii, José Manuel Garcia-Margallo, ministrul spaniol de Externe şi omologul său englez, William Hague, au fost însărcinaţi de către guvernele lor să cadă de comun acord în găsirea unor soluţii referitoare la poluare şi pescuit. Despre cedarea Gibraltarului Spaniei, nici vorbă.
Prosperitate de enclavă
Marele motiv care îl îmbolnăveşte de ficat pe Rajoy este faptul că, în 2012, în timp ce economia spaniolă cunoştea o scădere de 1,4%, Gibraltarul părea că trăieşte pe altă planetă, având o creştere a PIB-ului de la 7,8%, cât avea la finele lui 2011, la 1,2 miliarde de lire sterline, adică 1,4 miliarde de euro. în plus, Andaluzia, teritoriu spaniol ce-nconjoară Gibraltarul, are un şomaj de 35,8% din totalul populaţiei active, în timp ce Gibraltarul, de doar 2,5%, din totalul populaţiei active. Cei patru stâlpi ai prosperităţii Gibralta-rului, serviciile bancare şi financiare, turismul, activităţile portuare ce contribuie cu 25 – 30% la PIB şi jocurile de noroc ce contribuie cu 15%, funcţionează perfect, deşi Madridul acuză enclava engleză că este un paradis fiscal. în plus, în Gibraltar nu aplică TVA şi nu plăteşte impozite către Regatul Unit. Nivelul impozitării reprezintă 10% din totalitatea venitului, în timp ce-n Spania, impozitul reprezintă 30% din totalitatea venitului. Altfel spus, Gibraltarul îşi lasă locuitorii să respire, pe când Spania, nu. Nivelul scăzut de impozitare a menţinut un nivel zero al evaziunii fiscale, în Gibraltar, ceea ce nu se poate spune acelaşi lucru despre infatuata Spanie. Şi un ultim amănunt: 10.000 de spanioli lucrează în Gibraltarul care stimulează producţia iberică prin faptul că importă o mare parte din produsele de care are nevoie din Andaluzia şi din alte regiuni ale Spaniei. în concluzie, Rajoy deturnează atenţia spaniolilor de la adevăratele probleme ale ţării, creând din Gibraltar o falsă problemă naţională. Şmecherie de politician incompetent.