Duminică, 9 septembrie, a fost ultima zi din cele trei zile dedicate Zilelor Cetăţii Târgovişte. La apus de soare, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte a găzduit spectacol de teatrul „Antim Ivireanul”. Spectacolul, a fost pus în scenă de compania teatrală Civic Art CvM din Bucureşti, reprezintă un binecuvântat prilej de a evoca şi cinsti, într-o manieră aparte, chipul luminos, viaţa de sfinţenie, opera nemuritoare şi martiriul Sf. Antim Ivireanul.
Publicul dâmboviţean a răsplătit cu aplauze îndelungate prestaţia actorilor Petre Moraru, Cristina Moldoveanu, Corneliu Jipa, Adrian Anghel şi Marian Ciripan, piesa de teatru fiind apreciată de toţi cei prezenţi.
Evenimentul s-a dorit a fi şi o pregătire duhovnicească pentru prăznuirea, în 27 septembrie, a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureştiul de astăzi, în secolul XVIII. Antim Ivireanul a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an.
Spectacolul de teatru „Antim Ivireanul”, găzduit de Teatrul Tony Bulandra Târgovişte
Date: