Spitalele private, o ameninţare pentru cele de stat?

Date:

spitalDacă nu se stabileşte cât mai repede un echilibru corect in ceea ce priveşte finanţarea Sănătăţii, efectul va fi catastrofal.
Consecinţa: în România de mâine, pentru cei defavorizaţi financiar, sănătatea, un lux

În cea de-a doua zi a acestei săptămânii, un anunţ public al ministrului Sănătăţii, desfiinţarea Direcţiilor de Sănătate Publică şi a Caselor de Asigurări, a provocat o serie de reacţii din partea unor persoane publice. Vasile Cepoi, consilier guvernamental, este de părere că desfinţarea celor două instituţii trebuie să atragă după sine apariţia altor structuri mai optime din punct de vedere al eficienţei financiare, capabile să scoată Sănătatea din blocajul în care se află actualmente din cauza birocraţiei excesive: „Sistemul ar putea funcţiona cu alt tip de instituţii care să preia atribuţiile celor desfiinţate. (…) Dacă desfiinţezi nişte instituţii care au anumite atribuţii, este clar că atribuţiile ar trebui preluate de alte instituţii. „Pe de altă parte, fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, este de părere că nu se pot desfiinţa peste noapte sau în câteva săptămâni DSP-urile şi CJAS-urile deoarece, în prezent, nu există niciun proiect de act normativ: „În câteva zile, cum a anunţat domnul ministru Eugen Nicolăescu, în mod cert nu se poate ce vrea dânsul, pentru că nu există niciun proiect de act normativ şi pentru că nu sunt îndeplinite nici alte proceduri legislative. (… ) Dacă ar fi vorba numai despre predarea unor atribuţii de acum, ale DSP-urilor şi CAS-urilor către consiliile judeţene, ca o nouă etapă a descentralizării sistemului sanitar, eu aş fi de acord. Dar, din păcate, din ce a spus ministrul, înţeleg că unele atribuţii se transferă la judeţe, iar altele vor trece la nivel regional. Or, dacă este aşa, eu sunt total împotrivă! (…) Eu cred că aceste propuneri pot genera birocraţie şi probleme de tot felul şi de aceea sunt total împotrivă”. Oricum, nici Vasile Cepoi, consilier guvernamental, nu a putut prezenta un argument cât de cât logic dacă birocraţia va fi redusă prin desfiinţarea instituţiilor respective, aşa cum a spus ministrul Sănătăţii, şi nici dacă reorganizarea celor două sisteme este o necesitate cerută neapărat de regionalizare. De asemenea, reacţii negative au venit şi din partea unor factori de conducere, la nivel de judeţe, remarcându-se că Programul Naţional de Guvernare al Guvernului Ponta prevede doar intenţia, urmată de acţiunea descentralizării, nu desfiinţare, accentuându-se astfel ideea că descentralizarea nu înseamnă desfiinţare. De aici şi până la ideea că astfel există riscul de a fi desfiinţată sănătatea, nu mai era decât un pas de făcut, iar unii nu au stat prea mult pe gânduri să-l facă. Mai mult chiar, s-a atras atenţia că, iniţial, s-a stabilit că vor fi la nivel de judeţe structuri, acestea urmând să treacă în subor-dinea autorităţilor locale, deliberative, dar nu că va avea loc o desfiinţare propriu-zisă a DSP-urilor sau CJAS-urilor, iar în locul lor să fie implementaţi opt monştri birocratici care să sufoce până la desfiinţare, în plan financiar, pacienţii. La polul opus, cel puţin declarativ, deşi în substrat se constată că intenţia este clar în favoarea pacientului, se află ministrul actual al Sănătăţii, ce-a declarat că nu vrea să mai ţină pe banii statului funcţionarii publici care au masacrat, decimat pacienţii, folosind eficienta armă a birocraţiei. Actualul ministru al Sănătăţii a declarat că intenţionează să finanţeze programe prin care funcţionarii să fie împiedicaţi să mai „hingherească” pacientul.
Pentru a calma spiritele care-au început să se-ncingă, premierul Victor Ponta le-a promis preşedinţilor Consiliilor Judeţene, reuniţi la Bucureşti pentru a vota noua conducere, la nivel naţional, a CJ-urilor pe care le conduc, că toţi banii care vor fi economisiţi de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prin reorganizarea pe care o va face, vor rămâne în sistemul de sănătate şi nu vor trece la bugetul de stat. în felul acesta, banii strânşi de DSP-uri şi CJAS-uri nu vor mai avea soarta din anii trecuţi când, de cum erau înghiţiţi de bugetul de stat, nu mai reveneau Sănătăţii, ci dispăreau aproape fără urmă, topindu-se în diferite zone clientelare. Dar semnalul de alarmă cel mai pertinent sub aspectul fluidităţii masei monetare provenită din taxe şi impozite, o parte având ca destinaţie Sănătatea, îl trage expertul Societăţii Academice din România, conf. Dr Sorin Paveliu, care avertizează că din concurenţa pentru banii proveniţi din Fondul Unic Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FUNASS), între spitalele de stat şi cele private, primele ar putea ieşi învinse, dacă decidenţii nu iau măsuri urgente pentru a le face competitive. Raportul propune soluţii pentru creşterea finanţării spitalelor publice care se află la îndemâna autorităţilor şi corespund realităţilor economice ale României de azi, nu cea de mâine sau dintr-un viitor incert, precum şi pentru stabilirea unui raport corect între finaţarea celor două tipuri de spitale, finanţare ce include deblocarea de posturi, atragerea de profesionişti, salarii nu decente, deoarece cuvântul s-a demonetizat, s-a tocit de când e tot folosit populist, fără urmări concrete, ci salarii normale, tipice pentru o societate şi un guvern ce-ar trebui să respecte cadrele medicale, tehnică evoluată, un nivel de igienă sporit, în spitale, o legislaţie care să fie eficient aplicată pentru protejarea bolnavilor, dar şi a medicilor agresaţi de pacienţi sau de rudele acestora etc. Pe scurt, cel puţin cantitativ, dar şi calitativ, intenţia pusă în concordanţă cu fapta concretă nu ar trebui, ci de data aceasta, în epoca USL, chiar trebuie să depăşească valoric-uman cantitatea oratorică de vorbe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Polițiștii sunt cu ochii pe comercianții de petarde

Polițiștii dâmbovițeni intensifică controalele în piețele locale pentru combaterea...

Exercițiu complex al ISU Dâmbovița pentru gestionarea situațiilor de urgență la Ulmi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului...

ANPC a controlat furnizorii de energie electrică

 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o...
error: Conținutul este protejat!!