În aceste zile în care se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte cu COVID-19, în întreaga ţară , se impun măsuri excepţionale de urgenţă în domeniul sanitar, astfel că, şi la nivelul judeţului Dâmboviţa s-a stabilit strategia privind gestionarea crizei COVID-19 în următoarea perioadă. De joi, Spitalul Orăşenesc Pucioasa devine unitate medicală pentru pacienţii cu COVID-19, un spital suport, alături de Secţia Boli Infecţioase Târgovişte şi Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte care se transformă în Secţie destinată suspecţilor sau pacienţii cu COVID-19.
Concret, Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte îşi mută activitatea în Secţia ORL a Spitalului Judeţean Târgovişte , la rândul ei, Secţia ORL îşi restrânge activitatea şi va funcţiona la Secţia Chirurgie de la etajul 1 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte .
Secţia Ortopedie după eliberare este amenajată cu tot stricutul necesar, aici se va amenaja şi şase paturi de terapie intensivă pentru patologia COVID-19 şi va trata urgenţele medico-chirurgicale ale persoanelor aflată în izolare la domiciliu sau carantinare în diverse localităţi, precum şi pacienţii confirmaţi cu COVID-19 care au nevoie şi de alte investigaţii medicale. După tratare, pacienţii respectivi vor fi stabilizaţi şi trimişi sub supraveghere medicală la Spitalul Orăşenesc Pucioasa – spital suport COVID-19. Secţia Boli Infecţioase Târgovişte are 74 de paturi destinate COVID-19, şapte medici infecţionişti care sunt cu arma la picior şi zeci de asistenţi. Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte care se transformă în Secţie destinată suspecţilor sau pacienţii cu COVID-19, va avea 40 de paturi din care şase paturi de terapie intensivă.
Spitalul Orăşenesc Pucioasa are o
capacitate de 240 de locuri,însă conducerea managerială se va organiza şi din acest total, cel mai probabil, jumătate va fi destinat pacienţilor COVID-19 iar restul de paturi vor fi destinate celorlalte patologii. Se va stabili şi un circuit separat pentru patologia COVID-19.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pe lângă cele două secţii destinate strict COVID-19,se ocupă de restul pacienţilor cu diferite afecţiuni şi asigură 24 din 24 de ore necesarul de servicii medicale, tuturor dâmboviţenilor care au cu totul alte patologii decât COVID-
19.
Dr.Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, se bazează pe buna colaborare pe care o are cu DSP Dâmboviţa şi mulţumeşte pe această cale, întregii echipe DSP Dâmboviţa cu care conlucrează foarte bine în interesul pacientului cât şi echipei manageriale, care au dovedit o înaltă ţinută profesională.
” Mulţumesc în primul rând autorităţilor judeţene dar echipei manageriale a DSP Dâmboviţa care au înţeles că este viabilă şi realizabilă propunerea mea. O măsură dificilă dar singura viabilă şi fără riscuri pentru ceilalţi. Şi vin şi cu motivaţii concrete de cea fost nevoie de o astfel de măsură. Dacă un pacient suspect sau infectat cu coronavirus, care s-ar afla internat în Secţia de Boli Infecţioase Târgovişte, singura unitate din Dâmboviţa care primeşte la acest moment astflel de pacienţi, în cazul în care acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, o altă investigaţie
sau intervenţie medicală, aducerea acestui pacinet în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în blocul operator, în secţia de terapie intensivă, ar însemna un risc iminent de contaminare a întregului personal medical şi a pacienţilor care s-ar afla în locaţia centrală a spitalului judeţean. Prin Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte care se transformă în Secţie destinată suspecţilor sau pacienţii cu COVID-19 ce are 40 de paturi din care şase de terapie intensivă, riscul este redus semnificativ pentru că pacientul suspect de COVID-19 sau infectat poate beneficia în respectiva unitate de orice investigaţie sau intervenţie medical şi după aceea va fi transferat fie în Seţia Boli Infecţioase Târgovişte sau la Spitalul suport. La Secţia Boli Infecţioase Târgovişte se vor trata cazurile de suspiciune sau infectare cu COVID-19 de nivel mediu sau sever, în Secţia Ortopedie transformată în Secţie COVID-19 se vor trata cazurile sau suspiciunile care au nevoie de alte intervenţii medicale, cum ar fi intervenţiile chirurgicale şi în spitalul ce va deveni destinat spital suport COVID-19, se vor trata cazurile de nivel minor. Dacă este nevoie în respectivul spital de aparatură medicală suplimentară, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte poate veni în sprijin, prin împrumut, cu aparatură. Am încrederea şi speranţa că totul va fi bine ” a afirmat dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte
În plină criză de COVID-19 şi stare de urgenţă în România, dâmboviţenii trebuie să dea dovadă de calm, responsabilitate şi solidaritate şi să respecte măsurile impuse de autorităţi. Trebuie să fim solidari cu medicii, asistenţii, echipajele SMURD, ambulanţierii, poliţiştii, jandarmii şi pompierii care sunt în prima linie în lupta cu COVID-19 iar fără aceşti oameni, războiul cu virusul este pierdut
Dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, a ţinut să le transmită respect, recunoştinţă şi mulţumire tuturor medicilor, asistenţilor şi personalului auxiliar din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
În această luptă, trebuie să se asigure personalului medical infrastructura medicală şi protecţia necesare, circuite sigure, organizarea activităţii care să permită confortul fizic şi psihic, astfel încât să trecem cu bine peste această mare încercare. În aceste momente trebuie să înţelegem că toate spitalele din România sunt în lupta cu COVID-19, direct sau suport, şi în funcţie de evoluţia pandemiei, întregul sistem sanitar va trata coron-avirus!