Pe finalul anului trecut, evoluția principalelor fenomene demografice în Dâmbovița a fost caracterizată prin scăderea natalității și creșterea mortalității.
Concret, în luna decembrie 2024, numărul naşterilor înregistrate în Dâmbovița a scăzut atât față de luna noiembrie 2024 cât și față de luna decembrie 2023, în timp ce decesele au înregistrat creșteri atât față de luna noiembrie 2024, cât și față de luna decembrie 2023. Căsătoriile au înregistrat scăderi, la fel și divorțurile, atât faţă de luna noiembrie 2024 cât și față de luna decembrie 2023.
În intervalul analizat s-a înregistrat naşterea a 258 copii, cu trei naşteri mai puține decât în luna noiembrie 2024. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2024 a fost de 562, cu 52 mai multe decât în luna noiembrie 2024.
Sporul natural rezultat a fost negativ, de -304 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca și în luna noiembrie 2024 (-249 persoane).
În luna decembrie 2024 s-a înregistrat un deces la copii cu vârstă sub un an, față de niciun deces în luna noiembrie 2024.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat numai 52 căsătorii, cu 38 mai puține decât în luna noiembrie 2024.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 28, cu 39 mai puține faţă de luna precedentă.