Sunt 30 de ani de când nu s-a mai făcut vreo intervenţie serioasă pentru repararea DN 71 Bâldana – Răcari -Târgovişte – Sinaia, iar întreţinerea a lăsat mult de dorit, în condiţiile în care valorile de trafic au crescut de peste zece ori, crescând semnificativ şi tonajul autovehiculelor de marfă. Nu este deci de mirare că această arteră vitală pentru economia dâmboviţeană, supraaglomerată, cu multe pericole pentru participanţii la trafic, a început să cedeze, în special în zona de deal şi munte. În toamnă au fost probleme la Moţăeni, şi a trebuit să moară un om pentru ca autorităţile să se trezească din letargie, iar de câteva zile sunt constatate probleme serioase pe segmentul Moroeni – Cota 1000. Sunt numeroase puncte în care terasamentul e afectat de alunecări de teren, gropile se înmulţesc şi cresc în
dimensiuni şi o expertiză tehnică a pus în evidenţă faptul că unul dintre poduri nu mai prezintă siguranţă în exploatare.
Ce a făcut administratorul drumului? Ce ştie mai bine: în loc să treacă la consolidarea podului, a restricţionat circulaţia, pe un singur fir, pe perioadă nedeterminată. La fel cum a procedat la intrarea în Pucioasa, peste Bizdidel, unde un pod provizoriu a ajuns la o durată de exploatare apreciabilă. Cu astfel de „intervenţii”, la care se adaugă amânarea finanţării pentru proiectul de extindere şi modernizare a drumului, nu este departe ziua în care dâmboviţenii vor ajunge la Sinaia via Moreni – Comarnic. P.S. Cel puţin nu la fel de îndepărtată ca ziua în care vor începe efectiv lucrările de lărgire şi modernizare, promise de mai mult de zece ani şi de aproape la fel de multe guverne.