Sprijin financiar pentru 12000 de elevi și preșcolari din familii vulnerabile din Dâmbovița

Date:

Potrivit legislației în vigoare, și în acest an școlar vor beneficia de un sprijin de 500 de lei elevii și preșcolarii din familii vulnerabile.

Elevii și preșcolarii din familiile vulnerabile primesc tichete sociale, fiind estimat la nivel national un număr de 410.000 de beneficiari. Banii pentru sprijinirea elevilor vin din fonduri europene.

 Potrivit prof. Dan Tică, inspector școlar general adjunct, aproximativ 12000 de copii din școlile și grădinițele din Dâmbovița vor primi tichete educaționale.

”Pentru a putea obține acest ajutor, conform Ordonanței de Urgență votată în ultima ședința de Guvern, părinții copiilor vor trebui să completeze o cerere. Aceasta din urmă va trebui depusă la secretariat, în acest an școlar, până pe 26 octombrie.

Beneficiază de acest ajutor copiii care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002.

Cu tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional se pot achiziționa rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane şi alte articole necesare în şcoli şi grădiniţe, precum şi articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei”- a precizat inspectorul școlar general adjunct Dan Tică.

Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări)  precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Conform proiectului de act normativ, vor avea dreptul la aceste măsuri de sprijin educațional  copiii din învățământul de stat preșcolar, care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare. De acest drept se vor bucura și elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii ai căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!