În perioada următoare, sunt prognozate și la nivelul județului Dâmbovița, zile caniculare, cu temperaturi foarte ridicate. Tragem un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de incendii de vegetație uscată, în condițiile în care, aproape zilnic, pompierii dâmbovițeni alături de pompieri voluntari de la nivelul comunităților locale, sunt solicitați să intervină cu eforturi susținute la multiple incendii de vegetație uscată, care favorizate de seceta prelungită și ignoranța cetățenilor, sunt scăpate de sub control și produc pagube însemnate.
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița au intervenit ieri, în localitățile Niculești și Vișina pentru a gestiona incendiile de vegetație produse
Un incendiu de vegetație uscată a fost semnalat în comuna Niculești, satul Ciocănari. Garda de Intervenție Cornești s-a deplasat imediat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a interveni în localizarea și lichidarea incendiului. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 800 de metri pătrați de lăstăriș și mărăcini.
A fost raportat un al doilea incendiu de vegetație uscată în comuna Vișina, satul Broșteni. Garda de Intervenție Vișina a intervenit imediat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a stinge incendiul. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 200 de mp.
Un al treilea incendiu de vegetație uscată a fost semnalat în comuna Vișina, satul Vișina. Garda Vișina a intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a stinge incendiul în această zonă. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 500 de mp.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește populației să fie vigilentă și să respecte cu strictețe recomandările autorităților în vederea prevenirii și gestionării incendiilor de vegetație. Se recomandă evitarea aprinderii focului în zonele cu vegetație uscată, respectarea regulilor de siguranță în utilizarea surselor de foc deschis și anunțarea imediată a oricăror situații de urgență la numărul de telefon de urgență 112.
Folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător.
Incendiile se pot extinde într-un timp foarte scurt, pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
De la începutul anului, inspectorii de prevenire au aplicat nouă sancțiuni contravenționale în cuantum de 22.500 ron pentru incendierea vegetației uscate fără respectarea prevederilor legale
Utilizarea focului deschis nu este permisă la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro