Prin prisma obligaţiilor asumate prin tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, investiţiile în extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată trebuie continuate în intervalul 2014-2020, principalele surse fiind fondurile CE alocate în acest scop şi bugetul de stat.
În linii mari, obiectivele principale sunt racordarea consumatorilor casnici la reţele de apă şi canalizare până în 2020, astfel încât România să respecte cerinţele privind protejarea mediului.
Într-o primă etapă, până la finele anului 2015, toate oraşele mici, cu peste 10.000 de locuitori, trebuie să dispună de reţele de canalizare care să asigure o acoperire de cel puţin 80% şi la care să fie racordate minim 75% din gospodării.
În ultima parte a intervalului, respectiv 2018-2020, urmează să beneficieze de finanţare toate unităţile administrativ-teritoriale cu mai mulţi de 2.000 de locuitori, obiectivul fiind conectarea integrală a abonaţilor casnici la reţelele de apă-canal, precum şi asigurarea unor tarife accesibile.
Acestea sunt argumentele forte care au stat la baza elaborării unei strategii de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal în Dâmboviţa, ca o continuare coerentă a proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa”, aflat în curs de implementare. Astfel, în Master-Planul de dezvoltare a judeţului 2014-2020, sunt prevăzute investiţii de peste 160 milioane de euro, preponderent în sistemele de colectare şi tratare a apelor uzate.
Ca principale repere, directorul general al Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa SA, Dorin Staicu, a nominalizat, pe partea de alimentare cu apă, execuţia a 28 de foraje, 10 staţii de clorinare, 10 rezervoare şi 260 km de reţea nouă de distribuţie, care să deservească 23 de localităţi cu o populaţie de peste 117.000 locuitori.
Pentru execuţia de sisteme de colectare, transport şi epurare a apelor uzate, investiţiile totale au fost estimate la aproximativ 133 milioane euro. Aceşti bani vor fi utilizaţi pentru amenajarea a 938 km reţele de canalizare, 22 staţii de epurare şi 145 staţii de pompare.
Şi gândirea este diferită, în sensul că nu vor mai fi sisteme de apă-canal disparate, cu costuri de operare mai mari.
Proiectanţii caută soluţii tehnice cât mai fiabile, pentru ca apa să fie adusă din munte, gravitaţional, iar costurile să fie cât mai scăzute, să permită emiterea unor facturi suportabile de către populaţie.
Strategia de dezvoltare a infrastructurii şi serviciilor de apă şi canalizare pe perioada 2014-2020
Date: