Studiu privind accesul fermierilor la acţiuni de educare şi formare

Date:

tractorFederaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură -Agrostar a organizat conferinţa de închidere a proiectului „Accesul fermierilor la acţiuni de educare şi formare”. Florin Istrate, vicepreşedinte Agrostar şi director al Centrului Regional de Formare Târgovişte, a precizat că proiectul a avut ca scop lansarea studiului comparativ „Accesul la formare profesională pentru persoanele ocupate în agricultură” realizat la nivelul a cinci ţări implicate în proiect, a Ghidului de bune practici privind asigurarea accesului agricultorilor la activităţi de educare şi formare, precum şi a documentului politic ce urmează să fie adresat Comisiei Europene, în vederea luării unor măsuri ca răspuns la problemele identificate pe parcursul derulării proiectului. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene şi implementat de Federaţia Agrostar în parteneriat cu Federaţia Europeană a Sindicatelor din Agricultură şi instituţii similare din Germania, Italia, Franţa şi Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...