Succes de senzaţie obţinut de echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoivşte în penultimul meci oficial din anul 2018. Formaţai dâmboviţeană a reuşit să învingă pe terenul eternei rivale, ICIM Arad, la capătul unei partide de-a dreptul entuziasmante.
Jucătoarele Municipalului s-au impus la limită şi au făcut uitată înfrângerea suferită la mijlocul săptămânii trecute, când cedaseră pe teren propriu în faţa Olimpiei Braşov.
Confruntarea din Sala Victoria a avut o desfăşurare interzisă cardiacilor, dar care, în cele din urmă, s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru jucătoarele pregătite de Cătălin Tănase şi Marian Enache.
A fost 64-61 în favoarea „portocalei mecanice”, care a reuşit să urce pe locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale de Baschet Feminin, în spatle campioanei şi vicecampioanei din sezonul precedent, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe şi CSM Satu Mare.
Cu Poole în zi de graţie, autoare a 19 puncte, CS Municipal mai are de jucat un singur meci în 2018, tot pe teren propriu, în compania „coşmarului” din Satu Mare, formaţie pe care nu a reuşit s-o doboare în partidele oficiale disputate în stagiunea actuală.
Casetă tehnică: FCC ICIM CSM Arad – CSM Târgovişte 61-64 (16 – 19, 8 – 10, 18 – 14, 19 – 21) ICIM Arad: M. Dzombeta 10 p, M. Fodor 14 p, T. Neagu 2 p, L. Burdgess 7 p, B. Hadzovic 19 p. Au mai jucat: D. Ardelean 3 p, A. Ciotir 2 p, M. Deura 4 p. Antrenor: Dan Moraru
CSM Târgovişte: A. Chivu 9 p, A. Ghiţă, A. Stoenescu 7 p, P. Poole 19 p, L. Toma 4 p. Au mai jucat: T. Kilin 10 p, M. Coker 5 p, D. Vaţi 2 p, L. Vaida 4 p. Antrenor: Cătălin Tănase.
Următorul meci al echipei dâmboviţene este programat sâmbătă, 29 decembrie, ora 18.00, cu CSM Satu Mare. Jocul seva disputa în Sala Sporturilor din Târgovişte.
SUCCES MARE ÎN DERBY-UL BASCHETULUI FEMININ ROMÂNESC FCC ICIM CSM Arad – CSM Târgovişte 61-64 (16 – 19, 8 – 10, 18 – 14, 19 – 21)
Date: