Suedezii dau o mână de ajutor pentru reintegrarea romilor din Odobeşti

Date:

niculae alecuPrimarul Niculae Alecu, apreciază că în jur de 500 de romi din satele Crovu şi Brâncoveanu – comuna Odobeşti au plecat în străinătate, la cerşit. Cei mai mulţi dintre ei îşi fac veacul prin Suedia, ţară civilizată, cu legislaţie mai blândă şi cetăţeni educaţi în spiritul toleranţei. Spre deosebire de alţi semeni ai lor, romii originari din Odobeşti s-au limitat la statul cu mâna-ntinsă şi n-au făcut prostii, reuşind chiar să stârnească puţină compasiune din partea autorităţilor suedeze. S-a găsit şi o organizaţie neguvernamentală care să susţină reintegrarea acestor amărâţi, primarul a contactat Ambasada Suediei la Bucureşti şi a fost pusă în practică o iniţiativă de toată lauda.
Primăria a pus la dispoziţie o clădire aflată în conservare şi cu sprijinul scandinavilor a fost pus în funcţiune un atelier de prelucrare artizanală a lemnului. Deocamdată sunt doar câteva locuri de muncă dar primarul Niculae Alecu vrea să extindă activitatea şi să reînvie tradiţia împletiturilor din nuiele. Cu 25 de ani în urmă comuna era vestită pentru obiectele de uz casnic şi chiar a unor elemente de mobilier din nuiele şi mai toată marfa mergea la export.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!