Tabăra Stejarul la un pas să fie înghiţită de alunecările de teren

Date:

piscina stejarulTabăra Stejarul din Dâmboviţa, una dintre cele mai vechi din judeţ, este la un pas de a fi înghiţită de o alunecare masivă de teren care înaintează de la an al an. Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află tabăra, spune că alunecarea s-a produs în urmă cu 5 ani. Zilele trecute însă, alunecarea s-a reactivat şi a distrus două clădiri în care se puteau caza elevi. Două dintre clădiri nu mai pot fi folosite. Autorităţile spun că singura soluţie este ca alunecarea să se oprească şi apoi să se intervină cu o lucrare de anvergură. Pământul mai are puţin şi intră în piscină. Autorităţile au renovat atât clădirile care îi primeau pe elevi, cât şi piscina. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 100.000 de lei. Tabăra este situată în pădurea de stejar Mărgineanca, într-o superbă zonă de dealuri subcarpatice, iar intrarea se face dinspre DN 72A Târgovişte, din comuna Gheboieni. Centrul de Agrement Stejarul dispune de 64 de locuri de cazare, în regim de funcţionare permanent şi o sală de mese cu o capacitate de 100 de locuri. De asemenea, mai dispune de două terenuri de tenis de câmp, două terenuri de baschet, un teren de handbal şi un teren de minifotbal.
Taberele şcolare dâmboviţene în stare avansată de degradare
De la Revoluţie şi până în prezent, Din cauza lipsei investiţiilor şi a preocupărilor pentru păstrarea patrimoniului existent, în Dâmboviţa există patru tabere şcolare însă nu în totalitate funcţionale. Deşi amplasate în zone pitoreşti şi dispunând de un patrimoniu deloc neglijabil, au ajuns la un pas de a fi dezafectate. În acest context, la ultima şedinţă de Consiliu Judeţean dar şi în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele CJ Dâmboviţa a luat în discuţie problema taberelor şcolare care trebuie salvate şi redate să funcţioneze la capacitatea maximă.
Doar câteva spaţii „supravieţuitoare”
Dintre taberele existente în Dâmboviţa în doar două – trei există spaţii în momentul de faţă utilizabile. E vorba de Căprioara, Stejarul şi Cerbul. Restul, rând pe rând, din cauza lipsei unor investiţii tabăra Vânătorul şi alte câtevă spaţii de la Căprioara, Stejarul şi Cerbul s-au închis. Clădiri precum cele de la Stejarul sunt în stadiul de ruină, fiind la un pas de a fi înghiţite de alunecările de teren. În aceste locaţii Statul a investit masiv înainte de 1989 şi, ulterior foarte puţin ajungându-se în această situaţie.
Propuneri
pentru salvare
După cum ştim taberele au fost preluate în administrare de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Serviciul Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport Dâmboviţa. La data de 1 aprilie, consilierii judeţeni au votat desfiinţarea Serviciului Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport Dâmboviţa. Astfel, începând cu această dată taberele au trecut în administrarea S.C.CARPATMONTANA SERV S.A., societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa şi despre care preşedintele CJ spune că este o căpuşă. Zilele trecute preşedintele Adrian Ţuţuianu a mers să viziteze aceste tabere şi astfel a constatat acest prăpăd. Deja domnia sa s-a orientat şi la câteva soluţii de salvare. Va aloca o sumă de 2,5 miliarde lei vechi pentru reparaţii stringente la aceste tabere şi deja se documnetează în vederea accesării unor fonduri europene pentru reabilitarea acestor clădiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...