Prima autogară publică din municipiul Târgoviște construită după 1989, prinde contur, fiind deja montată structura metalică de rezistență!
Investiția, prima dintre cele trei autogări care fac parte din proiect, este situată pe Calea Ialomiței și va fi una dintre cele mai moderne din România. Obiectivul va dispune de sală de așteptare, info-point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.
„Celelalte două autogări sunt construite pe bulevardul Unirii și, respectiv pe Șoseaua Găesti. Lucrările vor fi finalizate până la finalul acestui an, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene!”- a transmis primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan