TÂRGOVIŞTE, CAPITALA LUPTELOR DIN ROMÂNIA

Date:

Municipiul Târgovişte va deveni, la jumătatea acestei luni, capitala luptelor din România. în perioada 1215 septembrie, Sala Sporturilor din Târgovişte va găzdui Finala Campionatului Naţional Individual de juniori, pentru toate cele trei stiluri: libere, feminin şi greco-romane.
Organizatorii competiţiei sunt Federaţia Română de Lupte, Clubul Sportiv Târgovişte, Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.
La ediţia din acest an a întrecerii şi-au anunţat prezenţa numeroşi luptători de la toate cele trei stiluri, ce vor reprezenta majoritatea cluburilor din ţară. Pe parcursul zilei de 12 septembrie vor avea loc validarea concurenţilor şi şedinţa tehnică.
O zi mai târziu, programul competiţiei include tragerea la sorţi, control medical, cântarul oficial, dar şi debutul primei sesiuni a tururilor eliminatorii şi semfinale. Pe 14 septembrie au fost programate tragerea la sorţi, control medical, cântarul oficial, a doua sesiune a tururilor eliminatorii, recalificări, finale şi ceremonie de premiere.
în ultima zi a competiţiei, 15 septembrie, vor avea loc cântarul oficial, recalificări, finale şi ceremonie de premiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...