La finalul săptămânii trecute, administraţia publică locală a bifat o nouă reuşită -este vorba despre finalizarea cu succes a proiectului cu finanţare europeană 98%, ce a presupus reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii „Paul Bănică” din Târgovişte. Este cea de a treia instituţie de învăţământ târgovişteană -după Colegiul Constantin Carabella şi Liceul de Arte – la care a fost finalizată implevmentarea unui astfel de proiect. Urmează alte şapte instituţii de învăţământ, aflate în diferite stadii de execuţie. Punctul culminant l-a constituit tăierea panglicii inaugurale a noului corp de clădire. Prin implementarea proiectului, s-au extins spaţiile de învăţământ prin construcţia unui nou corp de clădire – p+2, în prelungirea corpului existent, au fost create două laboratoare, o bibliotecă, o sală de sport cu vestiare şi anexe, s-a reabilitat terenul de sport existent, rezultând o suprafaţă de joc cu dimensiuni 20×35 mp, dotată cu porţi mobile pentru handbal, coşuri mobile de baschet şi fileu cu suporţi mobili pentru tenis de câmp, gradene cu structură metalică şi scaune din plastic, instalaţie nocturnă, împrejmuire pe o lungime de 136 ml. Şcoala a fost dotată cu echipamente didactice, mobilier şi echipamente IT. „Ceea ce avem aici este exemplul că se poate, că împreună putem să reuşim”, a precizat primarul Gabriel Boriga, cu prilejul inaugurării. Edilul nu s-a putut abţine, deşi era îmbrăcat în costum, şi a testat personal terenul de sport, reuşind chiar un slam dunk.