Finalul acestei săptămâni va fi rezervat distracţiei. Municipalitatea, alături de alţi doi parteneri, a pregătit târ-goviştenilor numeroase surprize. Prima ediţie a „CHINDIA BEER FEST – ROMANIAN MUSIC TOUR”, va avea loc în perioada 26 – 28 iulie 2013, în trei locaţii: Parcul Mitropoliei, Piaţa Tricolorului şi zona BRD. În cele trei seri de festival, pe scena amenajată pe Platoul Prefecturii vor concerta Shift, What’s Up, Keo & Skizzo Skillz, Matteo, Like Chocolate, Conexiuni, Bere Gratis, precum şi importante ansambluri de muzică populară. Zona BRD va fi destinată celui mai grandios parc de distracţii. Nu vor lipsi terasele cu grătare şi bere, dulciuri şi produse tradiţionale. Zeci de comercianţi, din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, vor oferi târ-goviştenilor cele mai gustoase bucate, sarmale, cărnuri afumate, cozonaci, preparate ungureşti, cele mai bune vinuri asezonate lângă diversitatea de preparate, brănzeturi, kurtos kalacs, turtă dulce şi minunate exponate lucrate manual, de meşteri populari, a căror măiestrie va da viaţă amintirilor. Un amănunt important este acela că, la toate evenimentele din cadrul manifestării, intrarea este liberă.