Primarul Cristian Stan a anunţat semnarea contractului de achiziţie publică de produse privind furnizarea, montarea, instalarea şi punerea în funcţiune a patru staţii de reîncărcare cu putere înaltă în curent continuu 50 kw, aferente obiectivului: „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică prin achiziţia a 4 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”!
Valoarea contractului este de de 576.000 lei fără T.V.A., iar finanţarea este asigurată în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”, gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Cele patru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi montate în următoarele locaţii: strada lalomiţei (în vecinătatea Complexului Turistic de Nataţie), parcarea de lângă Piaţa Bărăţiei, strada Justiţiei (lângă Casa Armatei şi stadion), parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Judeţeană), cu precizarea că infrastructura de alimentare cu energie electrică este deja executată. Staţiile au o capacitate de minim 2 încărcări/oră/staţie de încărcare şi vor fi livrate şi montate în cel mult 60 de zile.
Târgovişte: Vor fi montate primele patru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice
Date: